Job 17

Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.

Dýchání mé ruší se, dnové moji hynou, hrobu blízký jsem.

Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

Jistě posměvači jsou u mne, a pro jejich mne kormoucení nepřichází ani sen na oči mé.

Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

Postav mi, prosím, rukojmě za sebe; kdo jest ten, nechť mi na to ruky podá.

Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.

Nebo srdce jejich přikryl jsi, aby nerozuměli, a protož jich nepovýšíš.

Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

Kdož pochlebuje bližním, oči synů jeho zhynou.

M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!

Jistě vystavil mne za přísloví lidem, a za divadlo všechněm,

Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.

Tak že pro žalost pošly oči mé, a oudové moji všickni stínu jsou podobni.

Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

Užasnouť se nad tím upřímí, a však nevinný proti pokrytci vždy se zsilovati bude.

Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.

Přídržeti se bude, pravím, spravedlivý cesty své, a ten, jenž jest čistých rukou, posilní se více.

Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

Tolikéž i vy všickni obraťte se, a poďte, prosím; neboť nenacházím mezi vámi moudrého.

Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

Dnové moji pomíjejí, myšlení má mizejí, přemyšlování, pravím, srdce mého.

Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!

Noc mi obracejí v den, a světla denního ukracují pro přítomnost temností.

Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;

Abych pak čeho i očekával, hrob bude dům můj, ve tmě usteli ložce své.

cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!`

Jámu nazovu otcem svým, matkou pak a sestrou svou červy.

Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

Kdež jest tedy očekávání mé? A kdo to, čím bych se troštoval, spatří?

Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``

Do skrýší hrobu sstoupí, poněvadž jest všechněm v prachu země odpočívati.