Psalms 137

Pe malurile rîurilor Babilonului, şedeam jos şi plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion.

Na obali rijeka babilonskih sjeđasmo i plakasmo spominjući se Siona;

În sălciile din ţinutul acela ne atîrnaserăm arfele.

o vrbe naokolo harfe svoje bijasmo povješali.

Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cîntări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicînd: ,,Cîntaţi-ne cîteva din cîntările Sionului!`` -

I tada naši tamničari zaiskaše od nas da pjevamo, porobljivači naši zaiskaše da se veselimo: "Pjevajte nam pjesmu sionsku!"

Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin?

Kako da pjesmu Jahvinu pjevamo u zemlji tuđinskoj!

Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!

Nek' se osuši desnica moja, Jeruzaleme, ako tebe zaboravim!

Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!

Nek' mi se jezik za nepce prilijepi ako spomen tvoj smetnem ja ikada, ako ne stavim Jeruzalem vrh svake radosti svoje!

Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: ,,Radeţi -l, radeţi -l din temelii!``

Ne zaboravi, Jahve, sinovima Edoma kako su u dan kobni Jeruzalemov vikali oni: "Rušite! Srušite ga do temelja!"

Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!

Kćeri babilonska, pustošiteljice, blažen koji ti vrati milo za drago za sva zla što si nam ih nanijela!

Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi -i va zdrobi de stîncă!

Blažen koji zgrabi i smrska o stijenu tvoju dojenčad!