Job 4

Elifaz din Teman a luat cuvîntul şi a zis:

Tad prozbori Elifaz Temanac i reče:

,,Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?

"Možeš li podnijeti da ti progovorim? Ali tko se može uzdržat' od riječi!

De multeori tu ai învăţat pe alţii, şi ai întărit mînile slăbite.

Eto, mnoge ljude ti si poučio, okrijepio si iznemogle mišice;

Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau, şi ai întărit genunchii cari se îndoiau.

riječju svojom klonule si pridizao, ojačavao si koljena klecava.

Şi acum, cînd este vorba de tine, eşti slab! Acum, cînd eşti atins tu, te turburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?

A kad tebe stiže, klonuo si duhom, na tebe kad pade, čitav si se smeo!

Nădejdea ta, nu -i neprihănirea ta?

Zar pobožnost tvoja nadu ti ne daje, neporočnost tvoja životu ufanje?

Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a perit? Cari oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?

TÓa sjeti se: nevin - propade li kada? Kada su zatrti bili pravednici?

După cîte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi samănă nelegiuirea îi seceră roadele!

Iz iskustva zborim: nesrećom tko ore i nevolju sije, nju će i požeti.

Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vîntul mîniei Lui.

Od daha Božjega oni pogibaju, na gnjevni mu disaj nestaju sa zemlje.

Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sînt zdrobiţi!

Rika lavlja, urlik leopardov krše se k'o zubi u lavića.

Leul bătrîn piere din lipsă de pradă, şi puii leoaicei se risipesc.

Lav ugiba jer mu nesta plijena, rasuli se mladi lavičini.

Un cuvînt s'a furişat pînă la mine, şi urechea mea i -a prins sunetele uşoare.

Tajna riječ se meni objavila, šapat njen je uho moje čulo.

În clipa cînd vedeniile de noapte frămîntă gîndul, cînd oamenii sînt cufundaţi într'un somn adînc,

Noću, kada snovi duh obuzmu i san dubok kad na ljude pada,

m'a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremut.

strah i trepet mene su svladali, kosti moje žestoko se stresle.

Un duh a trecut pe lîngă mine... Tot părul mi s'a sbîrlit ca ariciul...

Dah mi neki preko lica prođe, digoše se dlake na mom tijelu.

Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:

Stajao je netko - lica mu ne poznah - ali likom bješe pred očima mojim. Posvuda tišina; uto začuh šapat:

,,Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l -a făcut?

'Zar je smrtnik koji pred Bogom pravedan? Zar je čovjek čist pred svojim Stvoriteljem?

Dacă n'are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,

Ni slugama svojim više ne vjeruje, i anđele svoje za grijeh okrivljuje -

cu cît mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, cari îşi trag obîrşia din ţărînă, şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!

kako ne bi onda goste stanova glinenih kojima je temelj u prahu zemaljskom. Gle, kao moljce njih sveudilj satiru:

De dimineaţă pînă seara sînt zdrobiţi, pier pentru totdeauna, şi nimeni nu ţine seama de ei.

od jutra do mraka u prah pretvore, nestaju zasvagda - nitko i ne vidi.

Li se taie firul vieţii: mor, şi tot n'au căpătat înţelepciunea!

Iščupan je kolčić njihova šatora, pogibaju skoro, mudrost ne spoznavši.'