Job 31

Făcusem un legămînt cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.

Sa svojim očima savez sam sklopio da pogledat neću nijednu djevicu.

Dar ce soartă mi -a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moştenire mi -a trimes Cel Atotputernic din ceruri?

A što mi je Bog odozgo dosudio, kakva mi je baština od Svesilnoga?

Peirea nu -i oare pentru cel rău, şi nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?

TÓa nije li nesreća za opakoga, a nevolja za one koji zlo čine?

N'a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi -a numărat El toţi paşii mei?

Ne proniče li on sve moje putove, ne prebraja li on sve moje korake?

Dacă am umblat cu minciuna, de mi -a alergat piciorul după înşelăciune:

Zar sam ikad u društvu laži hodio, zar mi je noga k prijevari hitjela?

să mă cîntărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană, şi-mi va vedea neprihănirea!

Nek' me na ispravnoj mjeri Bog izmjeri pa će uvidjeti neporočnost moju!

De mi s'a abătut pasul depe calea cea dreaptă, de mi -a urmat inima ochii, de s'a lipit vreo întinăciune de mînile mele,

Ako mi je korak s puta kad zašao, ako mi se srce za okom povelo, ako mi je ljaga ruke okaljala,

atunci eu să samăn şi altul să secere, şi odraslele mele să fie desrădăcinate!

neka drugi jede što sam posijao, neka sve moje iskorijene izdanke!

Dacă mi -a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pîndit la uşa aproapelui meu,

Ako mi zavede srce žena neka, ako za vratima svog bližnjeg kad vrebah,

atunci nevastă-mea să macine pentru altul, şi s'o necinstească alţii!

neka moja žena drugom mlin okreće, neka s drugim svoju podijeli postelju!

Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,

Djelo bestidno time bih počinio, zločin kojem pravda treba da presudi,

un foc care mistuie pînă la nimicire, şi care mi-ar fi prăpădit toată bogăţia.

užego vatru što žeže do Propasti i što bi svu moju sažgala ljetinu.

De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, cînd se certau cu mine,

Ako kada prezreh pravo sluge svoga il' služavke, sa mnom kad su se parbili,

ce aş putea să fac, cînd se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde cînd pedepseşte El?

što ću učiniti kada Bog ustane? Što ću odvratit' kad račun zatraži?

Cel ce m'a făcut pe mine în pîntecele mamei mele, nu l -a făcut şi pe el? Oare nu ne -a întocmit acelaş Dumnezeu în pîntecele mamei?

Zar nas oba on ne stvori u utrobi i jednako sazda u krilu majčinu?

Dacă n'am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plîns ochii văduvei,

Ogluših li se na molbe siromaha ili rasplakah oči udovičine?

dacă mi-am mîncat singur pînea, fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea,

Jesam li kada sam svoj jeo zalogaj a da ga nisam sa sirotom dijelio?

eu, care din tinereţă l-am crescut ca un tată, eu, care dela naştere am sprijinit pe văduvă;

TÓa od mladosti k'o otac sam mu bio, vodio sam ga od krila materina!

dacă am văzut pe cel nenorocit ducînd lipsă de haine, pe cel lipsit neavînd învălitoare,

Zar sam beskućnika vidio bez odjeće ili siromaha kog bez pokrivača

fără ca inima lui să mă fi binecuvîntat, fără să fi fost încălzit de lîna mieilor mei;

a da mu bedra ne blagosloviše mene kad se runom mojih ovaca ogrija?

dacă am ridicat mîna împotriva orfanului, pentrucă mă simţeam sprijinit de judecători;

Ako sam ruku na nevina podigao znajuć' da mi je na vratima branitelj,

atunci, să mi se deslipească umărul dela încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărîme!

nek' se rame moje od pleća odvali i neka mi ruka od lakta otpadne!

Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu, şi nu puteam lucra astfel din pricina măreţiei Lui.

Jer strahote Božje na mene bi pale, njegovu ne bih odolio veličanstvu.

Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: ,Tu eşti nădejdea mea`;

Zar sam u zlato pouzdanje stavio i rekao zlatu: 'Sigurnosti moja!'

dacă m'am îngîmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe cari le dobîndisem;

Zar sam se veliku blagu radovao, bogatstvima koja su mi stekle ruke?

dacă am privit soarele cînd strălucea, luna cînd înainta măreaţă,

Zar se, gledajući sunce kako blista i kako mjesec sjajni nebom putuje,

şi dacă mi s'a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducîndu-mi mîna la gură:

moje srce dalo potajno zavesti da bih rukom njima poljubac poslao?

şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m'aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!

Grijeh bi to bio što za sudom vapije, jer Boga višnjega bih se odrekao.

Dacă m'am bucurat de nenorocirea vrăjmaşului meu, dacă am sărit de bucurie cînd l -a atins nenorocirea,

Zar se obradovah nevolji dušmana i likovah kad ga je zlo zadesilo,

eu, care n'am dat voie limbii mele să păcătuiască, să -i ceară moartea cu blestem;

ja koji ne dadoh griješiti jeziku, proklinjući ga i želeći da umre?

dacă nu ziceau oamenii din cortul meu: ,Unde este cel ce nu s'a săturat din carnea lui?`

Ne govorahu li ljudi mog šatora: 'TÓa koga nije on mesom nasitio'?

Dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aş fi deschis uşa să intre călătorul;

Nikad nije stranac vani noćivao, putniku sam svoja otvarao vrata.

dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii, şi mi-am închis nelegiuirile în sîn,

Zar sam grijehe svoje ljudima tajio, zar sam u grudima skrivao krivicu

pentrucă mă temeam de mulţime, pentrucă mă temeam de dispreţul familiilor, ţinîndu-mă deoparte şi necutezînd să-mi trec pragul...

jer sam se plašio govorkanja mnoštva i strahovao od prezira plemenskog te sam mučao ne prelazeć' svoga praga?

Oh! de aş găsi pe cineva să m'asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plîngerea iscălită de protivnicul meu?

O, kad bi koga bilo da mene sasluša! Posljednju sam svoju riječ ja izrekao: na Svesilnom je sad da mi odgovori! Nek' mi optužnicu napiše protivnik,

Ca să -i port scrisoarea pe umăr, s'o leg de fruntea mea ca o cunună;

i ja ću je nosit' na svome ramenu, čelo ću njome k'o krunom uresit'.

să -i dau socoteală de toţi paşii mei, să mă apropii de el ca un domn.

Dat ću mu račun o svojim koracima i poput kneza pred njega ću stupiti."

Dacă pămîntul meu strigă împotriva mea, şi dacă brazdele lui varsă lacrămi;

Ako je na me zemlja moja vikala, ako su s njom brazde njezine plakale;

dacă i-am mîncat roada fără s'o fi plătit, şi dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpîni:

ako sam plodove jeo ne plativši i ako sam joj ojadio ratare,

atunci să crească spini din el în loc de grîu, şi neghină în loc de orz!`` Sfîrşitul cuvintelor lui Iov.

[40a] neka mjesto žita po njoj niče korov, a mjesto ječma nek' posvud kukolj raste! [40b] Konac riječi Jobovih.