Job 30

Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

"A sada, gle, podruguju se mnome ljudi po ljetima mlađi od mene kojih oce ne bih bio metnuo ni s ovčarskim psima stada svojega.

Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

Ta što će mi jakost ruku njihovih kad im muževna ponestane snaga ispijena glađu i oskudicom.

Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

Glodali su u pustinji korijenje i čestar opustjelih ruševina.

Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

Lobodu su i s grmlja lišće brali, kao kruh jeli korijenje žukino.

Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

Od društva ljudskog oni su prognani, za njima viču k'o za lopovima.

Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

Živjeli su po strašnim jarugama, po spiljama i u raspuklinama.

Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

Urlik im se iz šikarja dizao; po trnjacima ležahu stisnuti.

Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

Sinovi bezvrijednih, soj bezimenih, bičevima su iz zemlje prognani.

Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

Rugalicom sam postao takvima i njima sada služim kao priča!

Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

Gnušaju me se i bježe od mene, ne ustežu se pljunut' mi u lice.

Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

I jer On luk mi slomi i satrije me, iz usta svojih izbaciše uzdu.

Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

S desne moje strane rulja ustaje, noge moje u bijeg oni tjeraju, put propasti prema meni nasiplju.

Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

Stazu mi ruše da bi me satrli, napadaju i ne brani im nitko,

Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

prolomom oni širokim naviru i kotrljaju se poput oluje.

Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

Strahote sve se okreću na mene, mojeg ugleda kao vjetra nesta, poput oblaka iščeznu spasenje.

Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

Duša se moja rasipa u meni, dani nevolje na me se srušili.

Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

Noću probada bolest kosti moje, ne počivaju boli što me glođu.

De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

Muka mi je i halju nagrdila i stegla me k'o ovratnik odjeće.

Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

U blato me je oborila dolje, gle, postao sam k'o prah i pepeo.

Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

K Tebi vičem, al' Ti ne odgovaraš; pred Tobom stojim, al' Ti i ne mariš.

Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

Prema meni postao si okrutan; rukom preteškom na me se obaraš.

Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

U vihor me dižeš, nosiš me njime, u vrtlogu me olujnom kovitlaš.

Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

Da, znadem da si me smrti predao, saborištu zajedničkom svih živih.

Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

Al' ne pruža li ruku utopljenik, ne viče li kad padne u nevolju?

Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

Ne zaplakah li nad nevoljnicima, ne sažalje mi duša siromaha?

Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

Sreći se nadah, a dođe nesreća; svjetlost čekah, a gle, zavi me tama.

Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

Utroba vri u meni bez prestanka, svaki dan nove patnje mi donosi.

Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

Smrknut idem, al' nitko me ne tješi; ustajem u zboru - da bih kriknuo.

Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

Sa šakalima sam se zbratimio i nojevima postao sam drugom.

Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

Na meni sva je koža pocrnjela, i kosti mi je sažgala ognjica.

Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.

Tužaljka mi je ugodila harfu, svirala mi glas narikača ima.