Job 3

După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.

Napokon otvori Job usta i prokle dan svoj;

A luat cuvîntul şi a zis:

poče svoju besjedu i reče:

,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,

"O, ne bilo dana kad sam se rodio i noći što javi: 'Začeo se dječak!'

Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!

U crnu tminu dan taj nek se prometne! S visina se njega Bog ne spominjao, svjetlost sunčeva ne svijetlila mu više!

S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!

Mrak i sjena smrtna o nj se otimali, posvema ga tmina gusta prekrila, pomrčine dnevne stravom ga morile!

Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!

O, da bi ga tama svega presvojila, nek' se ne dodaje danima godine, nek' ne ulazi u brojenje mjeseci!

Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

A noć ona bila žalosna dovijeka, ne čulo se u njoj radosno klicanje!

Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;

Prokleli je oni štono dan proklinju i Levijatana probudit' su kadri!

să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!

Pomrčale zvijezde njezina svanuća, zaludu se ona vidjelu nadala, i zorinih vjeđa ne gledala nigda!

Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.

Što mi od utrobe ne zatvori vrata da sakrije muku od mojih očiju!

Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?

Što nisam mrtav od krila materina, što ne izdahnuh izlazeć' iz utrobe?

Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?

Čemu su me dva koljena prihvatila i dojke dvije da me nejaka podoje?

Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni

U miru bih vječnom počivao sada, spavao bih, pokoj svoj bih uživao

cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,

s kraljevima i savjetnicima zemlje koji su sebi pogradili grobnice,

cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.

ili s knezovima, zlatom bogatima, što su kuće svoje srebrom napunili.

Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!

Ne bih bio - k'o nedonošče zakopano, k'o novorođenče što svjetla ne vidje.

Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.

Zlikovci se više ne obijeste ondje, iznemogli tamo nalaze počinka.

Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;

Sužnjeve na miru tamo ostavljaju: ne slušaju više poviku stražara.

cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.

Malen ondje leži zajedno s velikim, rob je slobodan od gospodara svoga.

Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,

Čemu darovati svjetlo nesretniku i život ljudima zagorčene duše

cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,

koji smrt ištu, a ona ne dolazi, i kao za blagom za njome kopaju?

cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -

Grobnom bi se humku oni radovali, klicali od sreće kad bi grob svoj našli.

Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?

Što će to čovjeku kom je put sakriven, koga je Bog sa svih strana zapriječio?

Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.

Zato videć' hranu, uzdahnuti moram, k'o voda se moji razlijevaju krici.

De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!

Obistinjuje se moje strahovanje, snalazi me, evo, čega god se bojah.

N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``

Pokoja ni mira meni više nema, u mukama mojim nikad mi počinka."