Job 17

Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.

Daha mi nestaje, gasnu moji dani i za mene već se skupljaju grobari.

Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

Rugači su evo mene dohvatili, od uvreda oka sklopiti ne mogu.

Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

Stoga me zaštiti i budi mi jamcem kad mi nitko u dlan neće da udari.

Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.

Jer, srca si njina lišio razuma i dopustiti im nećeš da opstanu.

Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

K'o taj što imanje dijeli drugovima, a djeci njegovoj dotle oči gasnu,

M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!

narodima svim sam na ruglo postao, onaj kom u lice svatko pljunut' može.

Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.

Od tuge vid mi se muti u očima, poput sjene moji udovi postaju.

Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

Začudit će se zbog toga pravednici, na bezbožnika će planuti čestiti;

Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.

neporočni će na svom ustrajat' putu, čovjek čistih ruku ojačat će još više.

Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

Hajde, svi vi, nećete li opet počet', tÓa među vama ja mudra ne nalazim!

Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

Minuli su dani, propale zamisli, želje srca moga izjalovile se.

Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!

'U noći najcrnjoj, dan se približava; blizu je već svjetlo što tminu izgoni.'

Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;

A meni je nada otići u Šeol i prostrijeti sebi ležaj u mrklini.

cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!`

Dovikujem grobu: 'Oče moj rođeni!' a crve pozdravljam: 'Mati moja, sestro!'

Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

Ali gdje za mene ima jošte nade? Sreću moju tko će ikada vidjeti?

Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``

Hoće li u Šeol ona sa mnom sići da u prahu zajedno otpočinemo?"