Job 16

Iov a luat cuvîntul şi a zis:

Job progovori i reče:

,,Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toţi sînteţi nişte mîngîietori supărăcioşi.

"Koliko se takvih naslušah besjeda, kako ste mi svi vi mučni tješioci!

Cînd se vor sfîrşi aceste vorbe în vînt? Şi pentruce atîta supărare în răspunsurile tale?

Ima li kraja tim riječima ispraznim? Što te goni da mi tako odgovaraš?

Ca voi aş vorbi eu, de aţi fi în locul meu? V'aş copleşi cu vorbe, aş da din cap la voi,

I ja bih mogao k'o vi govoriti da vam je duša na mjestu duše moje; i ja bih vas mog'o zasuti riječima i nad sudbom vašom tako kimat' glavom;

v'aş mîngîia cu gura, şi aş mişca din buze ca să vă uşurez durerea?

i ja bih mogao ustima vas hrabrit', i ne bih žalio trud svojih usana.

Dacă vorbesc, durerea nu mi s'alină, iar dacă tac, cu ce se micşorează?

Al' ako govorim, patnja se ne blaži, ako li zašutim, zar će me minuti?

Dar acum, vai! El m'a stors de puteri... Mi-ai pustiit toată casa!

Zlopakost me sada shrvala posvema, čitava se rulja oborila na me.

M'ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă slăbiciunea mea, care se ridică şi mă învinuie în faţă.

Ustao je proti meni da svjedoči i u lice mi se baca klevetama.

Mă sfîşie şi mă urmăreşte în mînia Lui, scrîşneşte din dinţi împotriva mea, mă loveşte şi mă străpunge cu privirea Lui.

Jarošću me svojom razdire i goni, škrgućuć' zubima obara se na me. Moji protivnici sijeku me očima,

Ei deschid gura să mă mănînce, mă ocărăsc şi mă bat peste obraji, se învierşunează cu toţii după mine.

prijeteći, na mene usta razvaljuju, po obrazima me sramotno ćuškaju, u čoporu svi tad navaljuju na me.

Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiţi, şi mă aruncă în mînile celor răi.

Da, zloćudnicima Bog me predao, u ruke opakih on me izručio.

Eram liniştit, şi m'a scuturat, m'a apucat de ceafă şi m'a zdrobit, a tras asupra mea ca într'o ţintă.

Mirno življah dok On ne zadrma mnome, za šiju me ščepa da bi me slomio.

Săgeţile Lui mă înconjură de toate părţile; îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pămînt,

Uze me za biljeg i strijelama osu, nemilosrdno mi bubrege probode i mojom žuči zemlju žednu natopi.

mă frînge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic.

Na tijelu mi ranu do rane otvara, kao bijesan ratnik nasrće na mene.

Mi-am cusut un sac pe piele, şi mi-am prăvălit capul în ţărînă.

Tijelo sam golo u kostrijet zašio, zario sam čelo svoje u prašinu.

Plînsul mi -a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele.

Zapalilo mi se sve lice od suza, sjena tamna preko vjeđa mi je pala.

Totuş n'am făcut nicio nelegiuire, şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată.

A nema nasilja na rukama mojim, molitva je moja bila uvijek čista.

Pămîntule, nu-mi acoperi sîngele, şi vaietele mele să n'aibă margine!

O zemljo, krvi moje nemoj sakriti i kriku mom ne daj nigdje da počine.

Chiar acum, martorul meu este în cer, apărătorul meu este în locurile înalte.

Odsad na nebu imam ja svjedoka, u visini gore moj stoji branitelj.

Prietenii mei rîd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrămi,

Moja vika moj je odvjetnik kod Boga dok se ispred njega suze moje liju:

să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu, şi fiului omului împotriva prietenilor lui.

o, da me obrani u parbi mojoj s Bogom ko što smrtnik brani svojega bližnjega.

Căci numărul anilor mei se apropie de sfîrşit, şi mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.

No životu mom su odbrojena ljeta, na put bez povratka meni je krenuti.