Job 10

M'am desgustat de viaţă! Voi da drum slobod plîngerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.

Kad mi je duši život omrznuo, nek' mi tužaljka poteče slobodno, zborit ću u gorčini duše svoje.

Eu zic lui Dumnezeu: ,Nu mă osîndi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!

Reću ću Bogu: Nemoj me osudit! Kaži mi zašto se na me obaraš.

Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mînilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?

TÓa što od toga imaš da me tlačiš, da djelo ruku svojih zabacuješ, da pomažeš namjerama opakih?

Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?

Jesu li u tebe oči tjelesne? Zar ti vidiš kao što čovjek vidi?

Zilele Tale sînt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,

Zar su ti dani k'o dani smrtnika a kao ljudski vijek tvoje godine?

ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,

Zbog čega krivnju moju istražuješ i grijehe moje hoćeš razotkriti,

cînd ştii bine că nu sînt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mîna Ta?

kad znadeš dobro da sam nedužan, da ruci tvojoj izmaknut ne mogu?

Mînile Tale m'au făcut şi m'au zidit, ele m'au întocmit în întregime... Şi Tu să mă nimiceşti!

Tvoje me ruke sazdaše, stvoriše, zašto da me sada opet raščiniš!

Adu-Ţi aminte că Tu m'ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărînă?

Sjeti se, k'o glinu si me sazdao i u prah ćeš me ponovo vratiti.

Nu m'ai muls ca laptele?

Nisi li mene k'o mlijeko ulio i učinio da se k'o sir zgrušam?

M'ai îmbrăcat cu piele şi carne, m'ai ţesut cu oase şi vine;

Kožom si me i mesom odjenuo, kostima si me spleo i žilama.

mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m'ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.

S milošću si mi život darovao, brižljivo si nad mojim bdio dahom.

Iată totuş ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gînd:

Al' u svom srcu ovo si sakrio, znam da je tvoja to bila namjera:

că, dacă păcătuiesc, să mă pîndeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.

da paziš budno hoću li zgriješiti i da mi grijeh ne prođe nekažnjeno.

Dacă sînt vinovat, vai de mine! Dacă sînt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.

Ako sam grešan, onda teško meni, ako li sam prav, glavu ne smijem dići - shrvan sramotom, nesrećom napojen!

Şi dacă îndrăznesc să -l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,

Ispravim li se, k'o lav me nagoniš, snagu svoju okušavaš na meni,

Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mînia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.

optužbe nove na mene podižeš, jarošću većom na mene usplamtiš i sa svježim se četama obaraš.

Pentruce m'ai scos din pîntecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!

Iz utrobe što si me izvukao? O, što ne umrijeh: vidjeli me ne bi,

Aş fi ca şi cum n'aş fi fost, şi din pîntecele mamei mele aş fi trecut în mormînt!

bio bih k'o da me ni bilo nije, iz utrobe u grob bi me stavili.

Nu sînt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece dela mine, şi să răsuflu puţin,

Mog su života dani tako kratki! Pusti me da se još malo veselim

înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,

prije nego ću na put bez povratka, u zemlju tame, zemlju sjene smrtne,

în ţara întunerecului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adînci, unde domneşte umbra morţii şi neorînduiala, şi unde lumina este ca întunerecul!``

u zemlju tmine guste i meteža, gdje je svjetlost slična noći najcrnjoj."