Ecclesiastes 1

Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.

Misli Propovjednika, Davidova sina, kralja u Jeruzalemu.

O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.

Ispraznost nad ispraznošću, veli Propovjednik, ispraznost nad ispraznošću, sve je ispraznost!

Ce folos are omul din toată truda pe care şi -o dă supt soare?

Kakva je korist čovjeku od svega truda njegova kojim se trudi pod suncem?

Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare.

Jedan naraštaj odlazi, drugi dolazi, a zemlja uvijek ostaje.

Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.

Sunce izlazi, sunce zalazi i onda hiti svojem mjestu odakle izlazi.

Vîntul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.

Vjetar puše na jug i okreće se na sjever, kovitla sad ovamo sad onamo i vraća se u novom vrtlogu.

Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo.

Sve rijeke teku u more i more se ne prepunja; odakle teku rijeke, onamo se vraćaju da ponovo počnu svoj tok.

Toate lucrurile sînt într'o necurmată frămîntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.

Sve je mučno. Nitko ne može reći da se oči nisu do sita nagledale i uši dovoljno naslušale.

Ce a fost, va mai fi, şi ce s'a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.

Što je bilo, opet će biti, i što se činilo, opet će se činiti, i nema ništa novo pod suncem.

Dacă este vreun lucru despre care s'ar putea spune: ,,Iată ceva nou!`` de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.

Ima li išta o čemu bi se moglo reći: "Gle, ovo je novo!" Sve je već davno prije nas postojalo.

Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu.

Samo, od prošlosti ne ostade ni spomena, kao što ni u budućnosti neće biti sjećanja na ono što će poslije doći.

Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.

Ja, Propovjednik, bijah kralj nad Izraelom u Jeruzalemu.

Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

I trudih se da mudrošću istražim i dokučim sve što biva pod nebom; o, kako mučnu zadaću zadade Bog sinovima ljudskim.

Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vînt!

Vidjeh sve što se čini pod suncem: kakve li ispraznosti i puste tlapnje!

Ce este strîmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.

Što je krivo, ne može se ispraviti; čega nema, izbrojiti se ne može.

Am zis în mine însumi: ,,Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpînit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.

Rekoh onda sam sebi: "Gle, stekao sam veću mudrost nego bilo tko od mojih prethodnika u Jeruzalemu. Duh moj sabrao je golemu mudrost i znanje."

Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt.

Mudrost pomnjivo proučih, a tako i glupost i ludost, ali sam spoznao da je to pusta tlapnja.

Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere.

Mnogo mudrosti - mnogo jada; što više znanja, to više boli.