Şi Domnul i -a zis: ,,Îţi ascult rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut -o, sfinţesc casa aceasta pe care ai zidit -o ca să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo pe vecie.
Şi tu, dacă vei umbla înaintea Mea, cum a umblat tatăl tău David, cu inimă curată şi cu neprihănire, făcînd tot ce ţi-am poruncit, dacă vei păzi legile şi poruncile Mele,
voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel, cum am spus tatălui tău David, cînd am zis: ,Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.`
Dar dacă vă veţi abate dela Mine, voi şi fiii voştri, dacă nu veţi păzi poruncile Mele şi legile Mele pe cari vi le-am dat, şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor,
voi nimici pe Israel din ţara pe care i-am dat -o, voi lepăda dela Mine casa pe care am sfinţit -o Numelui Meu, şi Israel va ajunge de rîs şi de pomină printre toate popoarele.
Şi oricît de înaltă este casa aceasta, oricine va trece pe lîngă ea, va rămînea încremenit şi va fluiera. Şi va zice: ,Pentruce a făcut Domnul aşa ţării acesteia şi casei acesteia?`
Şi i se va răspunde: ,Pentrucă au părăsit pe Domnul, Dumnezeul lor, care a scos pe părinţii lor din ţara Egiptului, pentrucă s'au alipit de alţi dumnezei, s'au închinat înaintea lor şi le-au slujit; de aceea a făcut Domnul să vină peste ei toate aceste rele.``
Atunci, fiindcă Hiram, împăratul Tirului, dăduse lui Solomon lemne de cedru şi lemne de chiparos, şi aur, cît a voit, împăratul Solomon a dat lui Hiram douăzeci de cetăţi în ţara Galileii.
Iată cum stau lucrurile cu privire la oamenii de corvoadă pe cari i -a luat împăratul Solomon pentru zidirea Casei Domnului şi a casei sale Milo, şi a zidului Ierusalimului, Haţorului, Meghidoului şi Ghezerului.
Faraon, împăratul Egiptului, venise şi cucerise Ghezerul, îi dăduse foc, şi omorîse pe Cananiţii cari locuiau în cetate. Apoi îl dăduse de zestre fetei lui, nevasta lui Solomon.
toate cetăţile slujindu -i ca magazii şi fiind ale lui, cetăţile pentru cară, cetăţile pentru călărime, şi tot ce a găsit cu cale Solomon să zidească la Ierusalim, la Liban, şi în toată ţara peste care împărăţea.
pe urmaşii lor, cari mai rămăseseră după ei în ţară şi pe cari copiii lui Israel nu -i putuseră nimici cu desăvîrşire, Solomon i -a luat ca robi de corvoadă, şi aşa au fost pînă în ziua de astăzi.
Dar Solomon n'a întrebuinţat ca robi de corvoadă pe copiii lui Israel; căci ei erau oameni de război, slujitorii lui, căpeteniile lui, căpitanii lui, cîrmuitorii carălor şi călărimii lui.
Solomon aducea de trei ori pe an arderi de tot şi jertfe de mulţămire pe altarul pe care -l zidise Domnului, şi ardea tămîie pe cel care era înaintea Domnului. Şi a isprăvit astfel casa.