Psalms 49

Ouvi isto, vós todos os povos; inclinai os ouvidos, todos os habitantes do mundo,

(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:

quer humildes quer grandes, tanto ricos como pobres.

mici şi mari, bogaţi şi săraci!

A minha boca falará a sabedoria, e a meditação do meu coração será de entendimento.

Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată.

Inclinarei os meus ouvidos a uma parábola; decifrarei o meu enigma ao som da harpa.

Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei.

Por que temeria eu nos dias da adversidade, ao cercar-me a iniquidade dos meus perseguidores,

Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?

dos que confiam nos seus bens e se gloriam na multidão das suas riquezas?

Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.

Nenhum deles de modo algum pode remir a seu irmão, nem por ele dar um resgate a Deus,

Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

(pois a redenção da sua vida é caríssima, de sorte que os seus recursos não dariam;)

Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

para que continuasse a viver para sempre, e não visse a cova.

Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul.

Sim, ele verá que até os sábios morrem, que perecem igualmente o néscio e o estúpido, e deixam a outros os seus bens.

Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.

O pensamento íntimo deles é que as suas casas são perpétuas e as suas habitações de geração em geração; dão às suas terras os seus próprios nomes.

Ei îşi închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi.

Mas o homem, embora esteja em honra, não permanece; antes é como os animais que perecem.

Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.

Este é o destino dos que confiam em si mesmos; o fim dos que se satisfazem com as suas próprias palavras.

Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. -

Como ovelhas são postos na cova; a morte os pastoreia; ao romper do dia os retos terão domínio sobre eles; e a sua formosura se consumirá na sepultura, que lhes será por habitação.

Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.

Mas Deus remirá a minha alma do poder do sepulcro, pois me receberá.

Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -

Não temas quando alguém se enriquece, quando a glória da sua casa aumenta.

Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei;

Pois, quando morrer, nada levará consigo; a sua glória não descerá após ele.

căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.

Ainda que ele, enquanto vivo, se considera feliz e os homens o louvam quando faz o bem a si mesmo,

Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,

ele irá ter com a geração de seus pais; eles nunca mais verão a luz

căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.

Mas o homem, embora esteja em honra, não permanece; antes é como os animais que perecem.

Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.