Job 14

O homem, nascido da mulher, é de poucos dias e cheio de inquietação.

Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

Nasce como a flor, e murcha; foge também como a sombra, e não permanece.

Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

Sobre esse tal abres os teus olhos, e a mim me fazes entrar em juízo contigo?

Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

Quem do imundo tirará o puro? Ninguém.

Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

Visto que os seus dias estão determinados, contigo está o número dos seus meses; tu lhe puseste limites, e ele não poderá passar além deles.

Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

Desvia dele o teu rosto, para que ele descanse e, como o jornaleiro, tenha contentamento no seu dia.

întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

Porque há esperança para a árvore, que, se for cortada, ainda torne a brotar, e que não cessem os seus renovos.

Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

Ainda que envelheça a sua raiz na terra, e morra o seu tronco no pó,

Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

contudo ao cheiro das águas brotará, e lançará ramos como uma planta nova.

înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

O homem, porém, morre e se desfaz; sim, rende o homem o espírito, e então onde está?

Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

Como as águas se retiram de um lago, e um rio se esgota e seca,

Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

assim o homem se deita, e não se levanta; até que não haja mais céus não acordará nem será despertado de seu sono.

aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

Oxalá me escondesses na sepultura, e me ocultasses até que a tua ira tenha passado; que me determinasses um tempo, e te lembrasses de mim!

Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

Morrendo o homem, acaso tornará a viver? Todos os dias da minha lida esperaria eu, até que viesse a minha mudança.

Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Chamar-me-ias, e eu te responderia; almejarias a obra de tuas mãos.

Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

Então contarias os meus passos; não estarias a vigiar sobre o meu pecado;

Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

a minha transgressão estaria selada num saco, e ocultarias a minha iniquidade.

călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

Mas, na verdade, a montanha cai e se desfaz, e a rocha se remove do seu lugar.

Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

As águas gastam as pedras; as enchentes arrebatam o solo; assim tu fazes perecer a esperança do homem.

cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

Prevaleces para sempre contra ele, e ele passa; mudas o seu rosto e o despedes.

Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

Os seus filhos recebem honras, sem que ele o saiba; são humilhados sem que ele o perceba.

De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

Sente as dores do seu próprio corpo somente, e só por si mesmo lamenta.

Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``