Daniel 10

No ano terceiro de Ciro, rei da Pérsia, foi revelada uma palavra a Daniel, cujo nome se chama Beltessazar. A palavra era verdadeira e envolvia grande conflito; ele entendeu esta palavra, e teve entendimento da visão.
În anul al treilea al lui Cir, împăratul Persiei, s'a descoperit un cuvînt lui Daniel, numit Beltşaţar. Cuvîntul acesta, care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvîntul acesta, şi a priceput vedenia.
Naqueles dias, eu, Daniel, pranteei por três semanas inteiras.
,,În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămîni am fost în jale.
Nenhuma coisa desejável comi, nem carne nem vinho entraram na minha boca, nem me ungi com unguento, até que se cumpriram as três semanas completas.
N'am mîncat deloc bucate alese, nu mi -a intrat în gură nici carne, nici vin, şi nici nu m'am uns deloc, pînă s'au împlinit cele trei săptămîni.
No dia vinte e quatro do primeiro mês, estava eu à margem do grande rio, o Tigre.
În a douăzeci şi patra zi a lunii întîi, eram pe malul rîului celui mare, care este Hidechel (Tigru).
Levantei os meus olhos, e olhei, e eis um homem vestido de linho e os seus lombos cingidos com ouro fino de Ufaz;
Am ridicat ochii, m'am uitat, şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in, şi încins la mijloc cu un brîu de aur din Ufaz.
o seu corpo era como o berilo, e o seu rosto como um relâmpago; os seus olhos eram como tochas de fogo, e os seus braços e os seus pés como o brilho de bronze polido; e a voz das suas palavras como a voz duma multidão.
Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.
Ora, só eu, Daniel, vi aquela visão; os homens que estavam comigo não a viram; não obstante, caiu sobre eles um grande temor, e fugiram para se esconder.
Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii cari erau cu mine n'au văzut -o; totuş au fost apucaţi de o mare spaimă, şi au luat -o la fugă ca să se ascundă!
Fiquei pois eu só a contemplar a grande visão, e não ficou força em mim; o meu rosto se desfigurou, e não retive força alguma.
Eu am rămas singur, şi am văzut această mare vedenie. Puterile m'au lăsat, coloarea mi s'a schimbat, faţa mi s'a sluţit, şi am pierdut orice vlagă.
Contudo, ouvi a voz das suas palavras; e, ouvindo o som das suas palavras, eu caí num profundo sono, com o rosto em terra.
Am auzit glasul cuvintelor lui; şi pe cînd auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pămînt.
E eis que uma mão me tocou, e fez com que me levantasse, tremendo, sobre os meus joelhos e sobre as palmas das minhas mãos.
Şi iată că o mînă m'a atins, şi m'a aşezat tremurînd pe genunchii şi mînile mele.
E me disse: Daniel, homem muito amado, entende as palavras que vou te dizer e levanta-te sobre os teus pés; pois agora te sou enviado. Ao falar ele comigo esta palavra, coloquei-me em pé tremendo.
Apoi mi -a zis: ,,Daniele, om prea iubit şi scump, fii cu luare aminte la cuvintele, pe cari ţi le voi spune acum, şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum sînt trimes la tine!`` După ce mi -a vorbit astfel, am stătut în picioare tremurînd.
Então me disse: Não temas, Daniel, porque desde o primeiro dia em que aplicaste o teu coração a compreender e a humilhar-te perante o teu Deus, tuas palavras foram ouvidas, e por causa das tuas palavras eu vim.
El mi -a zis: ,,Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi, cînd ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!
Mas o príncipe do reino da Pérsia me resistiu por vinte e um dias; e eis que Miguel, um dos primeiros príncipes, veio para ajudar-me; e eu permaneci ali com os reis da Pérsia.
Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi -a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi -a venit în ajutor, şi am ieşit biruitor acolo lîngă împăraţii Persiei.
Agora vim, para fazer-te entender o que há de suceder ao teu povo nos últimos dias; pois a visão se refere a dias ainda distantes.
Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întîmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.``
Ao falar ele comigo estas palavras, virei o rosto para o chão e fiquei mudo.
Pe cînd îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pămînt, şi am tăcut.
E eis que um que tinha a semelhança dos filhos dos homens me tocou os lábios; então abri a boca e falei, e disse àquele que estava em pé diante de mim: Senhor meu, por causa da visão sobrevieram-me dores, e não retenho força alguma.
Şi iată că cineva care avea înfăţişarea copiilor oamenilor, s'a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit, şi am zis celui ce stătea înaintea mea: ,,Domnul meu, vedenia aceasta m'a umplut de groază..., şi am pierdut orice putere!
Como, pois, pode o servo do meu Senhor falar com o meu Senhor? Pois, quanto a mim, de repente, não me resta força alguma, nem fôlego ficou em mim.
Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m'au părăsit, şi nu mai am nici suflare!``
Então tornou a tocar-me um que tinha a semelhança dum homem, e me fortaleceu.
Atunci cel ce avea înfăţişarea unui om m'a atins din nou, şi m'a întărit.
E disse: Não temas, homem muito amado; paz seja contigo; sê forte, sim, sê forte. E quando ele falou comigo, fiquei fortalecido, e disse: Fala, meu senhor, pois me fortaleceste.
Apoi mi -a zis: ,,Nu te teme de nimic, om prea iubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!`` Şi pe cînd îmi vorbea el, am prins iar puteri, şi am zis: ,,Vorbeşte, domnul meu, căci m'ai întărit.``
Ainda disse ele: Sabes por que eu vim a ti? Agora tornarei a lutar contra o príncipe da Pérsia; e, saindo eu, eis que virá o príncipe da Grécia.
El mi -a zis: ,,Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi cînd voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei!
Contudo eu te declararei o que está gravado na escritura da verdade; e ninguém há que se esforce comigo nisso, senão Miguel, vosso príncipe.
Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voivodul vostru Mihail.