Job 14

Ko te tangata i whanau i te wahine, he torutoru ona ra; ki tonu ano i te raruraru.
L'homme né de la femme! Sa vie est courte, sans cesse agitée.
Ano he puawai ia e puta mai ana, e kotia iho ana: rere ana ia, ano he atarangi, kahore hoki he tumautanga.
Il naît, il est coupé comme une fleur; Il fuit et disparaît comme une ombre.
E titiro mai ano ranei ou kanohi ki te penei? E mea ranei koe i ahau kia whakawa taua ki a taua?
Et c'est sur lui que tu as l'oeil ouvert! Et tu me fais aller en justice avec toi!
Ko wai hei homai i te mea ma i roto i te mea poke? Hore rawa.
Comment d'un être souillé sortira-t-il un homme pur? Il n'en peut sortir aucun.
Kua rite na hoki nga ra mona: kei a koe te maha o ona marama; takoto rawa i a koe te tikanga mona, a e kore ia e whiti ki tua.
Si ses jours sont fixés, si tu as compté ses mois, Si tu en as marqué le terme qu'il ne saurait franchir,
Tahuri ke atu te titiro i a ia, kia ai ona pariratanga, kia ata tutuki ai tona ra, kia rite ai ki o te kaimahi.
Détourne de lui les regards, et donne-lui du relâche, Pour qu'il ait au moins la joie du mercenaire à la fin de sa journée.
Ka ai hoki he whakaaronga ki te rakau i tapahia, tera ano e pariri, e kore ano hoki e mutu te wana o tona pihi.
Un arbre a de l'espérance: Quand on le coupe, il repousse, Il produit encore des rejetons;
Ahakoa kua tawhitotia tona pakiaka a ki te whenua, a kua mate tona tinana i roto i te oneone;
Quand sa racine a vieilli dans la terre, Quand son tronc meurt dans la poussière,
Heoi ma te haunga o te wai ka pihi, ka kokiri ona peka ano ko ta te mea tupu.
Il reverdit à l'approche de l'eau, Il pousse des branches comme une jeune plante.
Ko te tangata ia, mate iho, marere noa iho; ae, ka hamo te tangata, a kei hea ia?
Mais l'homme meurt, et il perd sa force; L'homme expire, et où est-il?
Pera i nga wai e he mai nei i te moana, i te awa e mimiti ana, ka maroke;
Les eaux des lacs s'évanouissent, Les fleuves tarissent et se dessèchent;
E pera ana ano te tangata, e takoto ana a kahore he whakatikanga ake: kahore he marangatanga ake mo ratou, a kia kore ra ano nga rangi; e kore ano ratou e ara i to ratou moe.
Ainsi l'homme se couche et ne se relèvera plus, Il ne se réveillera pas tant que les cieux subsisteront, Il ne sortira pas de son sommeil.
Aue, kia huna noatia oti ahau e koe ki te po, kia waihotia noatia iho ahau e koe kia ngaro ana, kia hoki ra ano tou riri; kia rohea noatia mai e koe tetahi wa moku, a ka mahara mai ai ano ki ahau!
Oh! si tu voulais me cacher dans le séjour des morts, M'y tenir à couvert jusqu'à ce que ta colère fût passée, Et me fixer un terme auquel tu te souviendras de moi!
Ki te mate te tangata, e ora ano ranei ia? Ka tatari ahau i nga ra katoa o toku ngananga, kia tae mai ra ano he whakaputanga moku.
Si l'homme une fois mort pouvait revivre, J'aurais de l'espoir tout le temps de mes souffrances, Jusqu'à ce que mon état vînt à changer.
Mau e karanga, kia whakao atu ai ahau; kahore hoki e kore ka matenui koe ki te mahi a ou ringa.
Tu appellerais alors, et je te répondrais, Tu languirais après l'ouvrage de tes mains.
Inaianei hoki e taua ana e koe oku hikoinga; he teka ianei e matatau tonu mai ana koe ki toku hara?
Mais aujourd'hui tu comptes mes pas, Tu as l'oeil sur mes péchés;
Hiri rawa toku he ki roto ki te putea, tuitui rawa e koe toku kino.
Mes transgressions sont scellées en un faisceau, Et tu imagines des iniquités à ma charge.
He pono ko te maunga e horo ana e memeha noa ake ana, e nekehia ana te toka i tona wahi;
La montagne s'écroule et périt, Le rocher disparaît de sa place,
E ngau ana te wai i nga kohatu; ma tona puhaketanga e horoi atu te puehu o te whenua; a whakangaromia iho e koe te tumanako a te tangata.
La pierre est broyée par les eaux, Et la terre emportée par leur courant; Ainsi tu détruis l'espérance de l'homme.
Taea ana ia e koe ake tonu atu, a pahure ana ia; puta ke ana i a koe tona mata, a tonoa atu ana ia kia haere.
Tu es sans cesse à l'assaillir, et il s'en va; Tu le défigures, puis tu le renvoies.
Ko te whakahonoretanga o ana tama, kahore e mohiotia e ia; ka hoki iho ratou hei ware, heoi kahore tetahi aha o ratou e maharatia e ia.
Que ses fils soient honorés, il n'en sait rien; Qu'ils soient dans l'abaissement, il l'ignore.
E mamae ano ia te kikokiko o tona tinana, a ka tangi tona wairua i roto i a ia.
C'est pour lui seul qu'il éprouve de la douleur en son corps, C'est pour lui seul qu'il ressent de la tristesse en son âme.