Job 29

Jób pedig folytatá az ő beszédét, és monda:

Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:

Oh, vajha olyan volnék, mint a hajdani hónapokban, a mikor Isten őrzött engem!

,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,

Mikor az ő szövétneke fénylett fejem fölött, *s* világánál jártam a setétet;

cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!

A mint java-korom napjaiban valék, a mikor Isten gondossága borult sátoromra!

Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,

Mikor még a Mindenható velem volt, *és* körültem voltak gyermekeim;

cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;

Mikor lábaimat *édes* tejben mostam, és mellettem a szikla olajpatakokat ontott;

cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!

Mikor a kapuhoz mentem, fel a városon; a köztéren székemet fölállítám:

Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,

Ha megláttak az ifjak, félrevonultak, az öregek is fölkeltek *és *állottak.

tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.

A fejedelmek abbahagyták a beszédet, és tenyeröket szájukra tették.

Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.

A főemberek szava elnémult, és nyelvök az ínyökhöz ragadt.

Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.

Mert a mely fül hallott, boldognak mondott engem, és a mely szem látott, bizonyságot tett én felőlem.

Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.

Mert megmentém a kiáltozó szegényt, és az árvát, a kinek nem volt segítsége.

Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.

A veszni indultnak áldása szállt reám, az özvegynek szívét megörvendeztetém.

Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.

Az igazságot magamra öltém és az is magára ölte engem; palást és süveg gyanánt volt az én ítéletem.

Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.

A vaknak én szeme valék, és a sántának lába.

Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.

A szűkölködőknek én atyjok valék, az ismeretlennek ügyét is jól meghányám-vetém.

Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.

Az álnoknak zápfogait kitördösém, és fogai közül a prédát kiütém vala.

Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.

Azt gondoltam azért: fészkemmel veszek el, és mint a homok, megsokasodnak napjaim.

Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.

Gyökerem a víznek nyitva lesz, és ágamon hál meg a harmat.

Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

Dicsőségem megújul velem, és kézívem erősebbé lesz kezemben.

Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`

Hallgattak és figyeltek reám, és elnémultak az én tanácsomra.

Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.

Az én szavaim után nem szóltak többet, *s harmatként* hullt rájok beszédem.

După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

Mint az esőre, úgy vártak rám, és szájukat tátották, mint tavaszi záporra.

Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.

Ha rájok mosolyogtam, nem bizakodtak el, és arczom derüjét nem sötétíték be.

Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

*Örömest* választottam útjokat, mint főember ültem *ott;* úgy laktam *ott,* mint király a hadseregben, mint a ki bánkódókat vigasztal.

Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.