Job 14

Az asszonytól született ember rövid életű és háborúságokkal bővelkedő.

Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

Mint a virág, kinyílik és elhervad, és eltünik, mint az árnyék és nem állandó.

Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

Még az ilyen ellen is felnyitod-é szemeidet, tennen magaddal törvénybe állítasz-é engem?

Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

Ki adhat tisztát a tisztátalanból? Senki.

Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

Nincsenek-é meghatározva napjai? Az ő hónapjainak számát te tudod; határt vetettél néki, a melyet nem hághat át.

Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

Fordulj el azért tőle, hogy nyugodalma legyen, hogy legyen napjában annyi öröme, mint egy béresnek.

întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

Mert a fának van reménysége; ha levágják, ismét kihajt, és az ő hajtásai el nem fogynak.

Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

Még ha megaggodik is a földben a gyökere, és ha elhal is a porban törzsöke:

Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

A víznek illatától kifakad, ágakat hajt, mint a csemete.

înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

De ha a férfi meghal és elterül; ha az ember kimúlik, hol van ő?

Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

Mint a víz kiapad a tóból, a patak elapad, kiszárad:

Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

Úgy fekszik le az ember és nem kél fel; az egek elmúlásáig sem ébrednek, nem költetnek föl az ő álmukból.

aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

Vajha engem a holtak országában tartanál; rejtegetnél engemet addig, a míg elmúlik a te haragod; határt vetnél nékem, azután megemlékeznél rólam!

Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

Ha meghal az ember, vajjon feltámad-é? *Akkor* az én hadakozásom minden idejében reménylenék, míglen elkövetkeznék az én elváltozásom.

Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Szólítanál és én felelnék néked, kivánkoznál a te kezednek alkotása után.

Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

De most számlálgatod az én lépéseimet, és nem nézed el az én vétkeimet!

Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

Gonoszságom egy csomóba van lepecsételve, és hozzáadod bűneimhez.

călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

Még a hegy is szétomlik, ha eldől; a szikla is elmozdul helyéről;

Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

A köveket lekoptatja a víz, a földet elsodorja annak árja: az ember reménységét is úgy teszed semmivé.

cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

Hatalmaskodol rajta szüntelen és ő elmegy; megváltoztatván az arczát, úgy bocsátod el őt.

Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

Ha tisztesség éri is fiait, nem tudja; ha megszégyenülnek, nem törődik velök.

De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

Csak őmagáért fáj még a teste, és a lelke is őmagáért kesereg.

Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``