Job 39

Sais-tu quand les chèvres sauvages font leurs petits? Observes-tu les biches quand elles mettent bas?

Ştii tu cînd îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice cînd fată?

Comptes-tu les mois pendant lesquels elles portent, Et connais-tu l'époque où elles enfantent?

Numeri tu lunile în cari sînt însărcinate, şi cunoşti tu vremea cînd nasc?

Elles se courbent, laissent échapper leur progéniture, Et sont délivrées de leurs douleurs.

Ele se pleacă, fată puii, şi scapă iute de durerile lor.

Leurs petits prennent de la vigueur et grandissent en plein air, Ils s'éloignent et ne reviennent plus auprès d'elles.

Puii lor prind vlagă şi cresc supt cerul slobod, pleacă, şi nu se mai întorc la ele.

Qui met en liberté l'âne sauvage, Et l'affranchit de tout lien?

Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu -l de orice legătură?

J'ai fait du désert son habitation, De la terre salée sa demeure.

I-am dat ca locuinţă pustiul, şi pămîntul sărac ca locaş.

Il se rit du tumulte des villes, Il n'entend pas les cris d'un maître.

El rîde de zarva cetăţilor,

Il parcourt les montagnes pour trouver sa pâture, Il est à la recherche de tout ce qui est vert.

Străbate munţii ca să-şi găsească hrana, şi umblă după tot ce este verde.

Le buffle veut-il être à ton service? Passe-t-il la nuit vers ta crèche?

Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?

L'attaches-tu par une corde pour qu'il trace un sillon? Va-t-il après toi briser les mottes des vallées?

Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?

Te reposes-tu sur lui, parce que sa force est grande? Lui abandonnes-tu le soin de tes travaux?

Te încrezi tu în el, pentrucă puterea lui este mare? Şi -i laşi tu grija lucrărilor tale?

Te fies-tu à lui pour la rentrée de ta récolte? Est-ce lui qui doit l'amasser dans ton aire?

Te laşi tu pe el, pentru căratul rodurilor tale, ca să le strîngă în aria ta?

L'aile de l'autruche se déploie joyeuse; On dirait l'aile, le plumage de la cigogne.

Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.

Mais l'autruche abandonne ses oeufs à la terre, Et les fait chauffer sur la poussière;

Dar struţoaica îşi încredinţează pămîntului ouăle, şi le lasă să se încălzească în nisip.

Elle oublie que le pied peut les écraser, Qu'une bête des champs peut les fouler.

Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de cîmp le poate călca în picioare.

Elle est dure envers ses petits comme s'ils n'étaient point à elle; Elle ne s'inquiète pas de l'inutilité de son enfantement.

Este aspră cu puii săi de parcă nici n'ar fi ai ei. Că s'a trudit de geaba, nu -i pasă nici de cum!

Car Dieu lui a refusé la sagesse, Il ne lui a pas donné l'intelligence en partage.

Căci Dumnezeu nu i -a dat înţelepciune, şi nu i -a făcut parte de pricepere.

Quand elle se lève et prend sa course, Elle se rit du cheval et de son cavalier.

Cînd se scoală şi porneşte, rîde de cal şi de călăreţul lui.

Est-ce toi qui donnes la vigueur au cheval, Et qui revêts son cou d'une crinière flottante?

Tu dai putere calului, şi -i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfăie?

Le fais-tu bondir comme la sauterelle? Son fier hennissement répand la terreur.

Tu -l faci să sară ca lăcusta? Nchezatul lui puternic răspîndeşte groaza.

Il creuse le sol et se réjouit de sa force, Il s'élance au-devant des armes;

Scurmă pămîntul, şi, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;

Il se rit de la crainte, il n'a pas peur, Il ne recule pas en face de l'épée.

îşi bate joc de frică, nu se teme, şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei.

Sur lui retentit le carquois, Brillent la lance et le javelot.

Zîngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,

Bouillonnant d'ardeur, il dévore la terre, Il ne peut se contenir au bruit de la trompette.

fierbe de aprindere, mănîncă pămîntul, n'are astîmpăr cînd răsună trîmbiţa.

Quand la trompette sonne, il dit: En avant! Et de loin il flaire la bataille, La voix tonnante des chefs et les cris de guerre.

La sunetul trîmbiţei parcă zice: ,Înainte!` De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet ai căpeteniilor şi strigătele de luptă.

Est-ce par ton intelligence que l'épervier prend son vol, Et qu'il étend ses ailes vers le midi?

Oare prin priceperea ta îşi ia uliul sborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi?

Est-ce par ton ordre que l'aigle s'élève, Et qu'il place son nid sur les hauteurs?

Oare din porunca ta se înalţă vulturul, şi îşi aşează cuibul pe înălţimi?

C'est dans les rochers qu'il habite, qu'il a sa demeure, Sur la cime des rochers, sur le sommet des monts.

El locuieşte în stînci, acolo îşi are locuinţa, pe vîrful zimţat al stîncilor şi pe vîrful munţilor.

De là il épie sa proie, Il plonge au loin les regards.

De acolo descopere el prada, şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.

Ses petits boivent le sang; Et là où sont des cadavres, l'aigle se trouve.

Puii lui îi beau sîngele; şi acolo unde sînt hoituri, acolo -i şi vulturul.