Job 30

Et maintenant!... je suis la risée de plus jeunes que moi, De ceux dont je dédaignais de mettre les pères Parmi les chiens de mon troupeau.

Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

Mais à quoi me servirait la force de leurs mains? Ils sont incapables d'atteindre la vieillesse.

Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

Desséchés par la misère et la faim, Ils fuient dans les lieux arides, Depuis longtemps abandonnés et déserts;

Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

Ils arrachent près des arbrisseaux les herbes sauvages, Et ils n'ont pour pain que la racine des genêts.

Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

On les chasse du milieu des hommes, On crie après eux comme après des voleurs.

Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

Ils habitent dans d'affreuses vallées, Dans les cavernes de la terre et dans les rochers;

Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

Ils hurlent parmi les buissons, Ils se rassemblent sous les ronces.

Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

Etres vils et méprisés, On les repousse du pays.

Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

Et maintenant, je suis l'objet de leurs chansons, Je suis en butte à leurs propos.

Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

Ils ont horreur de moi, ils se détournent, Ils me crachent au visage.

Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

Ils n'ont plus de retenue et ils m'humilient, Ils rejettent tout frein devant moi.

Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

Ces misérables se lèvent à ma droite et me poussent les pieds, Ils se fraient contre moi des sentiers pour ma ruine;

Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

Ils détruisent mon propre sentier et travaillent à ma perte, Eux à qui personne ne viendrait en aide;

Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

Ils arrivent comme par une large brèche, Ils se précipitent sous les craquements.

Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

Les terreurs m'assiègent; Ma gloire est emportée comme par le vent, Mon bonheur a passé comme un nuage.

Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

Et maintenant, mon âme s'épanche en mon sein, Les jours de la souffrance m'ont saisi.

Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

La nuit me perce et m'arrache les os, La douleur qui me ronge ne se donne aucun repos,

Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

Par la violence du mal mon vêtement perd sa forme, Il se colle à mon corps comme ma tunique.

De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

Dieu m'a jeté dans la boue, Et je ressemble à la poussière et à la cendre.

Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

Je crie vers toi, et tu ne me réponds pas; Je me tiens debout, et tu me lances ton regard.

Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

Tu deviens cruel contre moi, Tu me combats avec la force de ta main.

Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

Tu me soulèves, tu me fais voler au-dessus du vent, Et tu m'anéantis au bruit de la tempête.

Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

Car, je le sais, tu me mènes à la mort, Au rendez-vous de tous les vivants.

Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

Mais celui qui va périr n'étend-il pas les mains? Celui qui est dans le malheur n'implore-t-il pas du secours?

Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

N'avais-je pas des larmes pour l'infortuné? Mon coeur n'avait-il pas pitié de l'indigent?

Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

J'attendais le bonheur, et le malheur est arrivé; J'espérais la lumière, et les ténèbres sont venues.

Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

Mes entrailles bouillonnent sans relâche, Les jours de la calamité m'ont surpris.

Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

Je marche noirci, mais non par le soleil; Je me lève en pleine assemblée, et je crie.

Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

Je suis devenu le frère des chacals, Le compagnon des autruches.

Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

Ma peau noircit et tombe, Mes os brûlent et se dessèchent.

Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

Ma harpe n'est plus qu'un instrument de deuil, Et mon chalumeau ne peut rendre que des sons plaintifs.

Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.