Job 3

Poste Ijob malfermis sian buŝon, kaj malbenis sian tagon.
După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.
Kaj Ijob ekparolis, kaj diris:
A luat cuvîntul şi a zis:
Pereu la tago, en kiu mi naskiĝis, Kaj la nokto, kiu diris: Embriiĝis homo.
,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,
Tiu tago estu malluma; Dio de supre ne rigardu ĝin, Neniu lumo ekbrilu super ĝi.
Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
Mallumo kaj tomba ombro ekposedu ĝin; Nubo ĝin kovru; Eklipsoj de tago faru ĝin terura.
S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!
Tiun nokton prenu mallumego; Ĝi ne alkalkuliĝu al la tagoj de la jaro, Ĝi ne eniru en la kalkulon de la monatoj.
Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
Ho, tiu nokto estu soleca; Neniu ĝojkrio aŭdiĝu en ĝi.
Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
Malbenu ĝin la malbenantoj de la tago, Tiuj, kiuj estas pretaj eksciti levjatanon.
Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;
Mallumiĝu la steloj de ĝia krepusko; Ĝi atendu lumon, kaj ĉi tiu ne aperu; Kaj la palpebrojn de matenruĝo ĝi ne ekvidu;
să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
Pro tio, ke ĝi ne fermis la pordon de la utero de mia patrino Kaj ne kaŝis per tio la malfeliĉon antaŭ miaj okuloj.
Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
Kial mi ne mortis tuj el la utero, Ne senviviĝis post la eliro el la ventro?
Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?
Kial akceptis min la genuoj? Por kio estis la mamoj, ke mi suĉu?
Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?
Mi nun kuŝus kaj estus trankvila; Mi dormus kaj havus ripozon,
Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni
Kune kun la reĝoj kaj la konsilistoj sur la tero, Kiuj konstruas al si izolejojn,
cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,
Aŭ kun la potenculoj, kiuj havas oron, Kiuj plenigas siajn domojn per arĝento;
cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.
Aŭ kiel abortitaĵo kaŝita mi ne ekzistus, Simile al la infanoj, kiuj ne vidis lumon.
Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!
Tie la malpiuloj ĉesas tumulti; Kaj tie ripozas tiuj, kies fortoj konsumiĝis.
Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
Tie la malliberuloj kune havas ripozon; Ili ne aŭdas la voĉon de premanto.
Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
Malgranduloj kaj granduloj, tie ili estas; Kaj sklavo estas libera de sia sinjoro.
cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.
Por kio al suferanto estas donita la lumo, Kaj la vivo al tiuj, kiuj havas maldolĉan animon,
Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,
Kiuj atendas la morton, kaj ĝi ne aperas, Kiuj elfosus ĝin pli volonte ol trezorojn,
cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,
Kiuj ekĝojus kaj estus ravitaj, Se ili trovus tombon?
cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -
Al la homo, kies vojo estas kaŝita, Kaj antaŭ kiu Dio starigis barilon?
Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?
Antaŭ ol mi ekmanĝas panon, mi devas ĝemi, Kaj mia plorkriado verŝiĝas kiel akvo;
Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
Ĉar teruraĵo, kiun mi timis, trafis min, Kaj tio, pri kio mi estis maltrankvila, venis al mi.
De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!
Mi ne havas trankvilon, mi ne havas kvieton, mi ne havas ripozon; Trafis min kolero.
N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``