Job 6

Odpovídaje pak Job, řekl:

Iov a luat cuvîntul şi a zis:

Ó kdyby pilně zváženo bylo hořekování mé, a bída má na váze aby spolu vyzdvižena byla.

,,Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cîntărească durerea, şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,

Jistě že by se nad písek mořský těžší ukázala, pročež mi se i slov nedostává.

ar fi mai grele decît nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele pînă la nebunie!

Nebo střely Všemohoucího vězí ve mně, jejichž jed vysušil ducha mého, a hrůzy Boží bojují proti mně.

Căci săgeţile Celui Atotputernic m'au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groază Domnului bagă fiori în mine!

Zdaliž řve divoký osel nad mladistvou travou? Řve-liž vůl nad picí svou?

Sbiară măgarul sălbatec cînd are verdeaţă? Mugeşte boul cînd are de mîncare?

Zdaliž jedí to, což neslaného jest, bez soli? Jest-liž chut v věci slzké?

Poţi mînca ce -i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?

Ach, kterýchž se ostýchala dotknouti duše má, ty jsou již bolesti těla mého.

Orice lucru de care aş vrea să nu m'ating, acela -i hrana mea, fie cît de greţoasă ea!

Ó by se naplnila žádost má, a aby to, čehož očekávám, dal Bůh,

O, de mi s'ar asculta dorinţa, şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!

Totiž, aby se líbilo Bohu setříti mne, vztáhnouti ruku svou, a zahladiti mne.

De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mîna şi să mă prăpădească!

Neboť mám ještě, čím bych se potěšoval, (ačkoli hořím bolestí, aniž mne Bůh co lituje), že jsem netajil řečí Nejsvětějšího.

Îmi va rămînea măcar această mîngîiere, această bucurie în durerile cu cari mă copleşeşte: că niciodată n'am călcat poruncile Celui Sfînt.

Nebo jaká jest síla má, abych potrvati mohl? Aneb jaký konec můj, abych prodlel života svého?

La ce să mai nădăjduiesc cînd nu mai pot? La ce să mai aştept, cînd sfîrşitul se ştie?

Zdali síla má jest síla kamenná? Zdali tělo mé ocelivé?

Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?

Zdaliž pak obrany mé není při mně? Aneb zdravý soud vzdálen jest ode mne,

Nu sînt eu lipsit de ajutor, şi n'a fugit mîntuirea de mine?

Proti tomu, jehož lítostivost k bližnímu mizí, a kterýž bázeň Všemohoucího opustil?

Cel ce sufere are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atot puternic.

Bratří moji zmýlili mne jako potok, pominuli jako prudcí potokové,

Fraţii mei s'au arătat înşelători ca un pîrîu, ca albia pîraielor cari trec.

Kteříž kalní bývají od ledu, a v nichž se kryje sníh.

Un sloi le turbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele;

V čas horka vysychají; když sucho bývá, mizejí z místa svého.

vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui, şi li se usucă albia.

Sem i tam roztěkají se od toku svého obecného, v nic se obracejí a hynou.

Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustie, şi pier.

To vidouce houfové jdoucích z Tema, zástupové Sabejských, jenž naději měli v nich,

Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sînt plini de nădejde cînd le văd.

Zastyděli se, že v nich doufali; nebo přišedše až k nim, oklamáni jsou.

Dar rămîn înşelaţi în nădejdea lor, rămîn uimiţi cînd ajung la ele.

Tak zajisté i vy byvše, nejste; vidouce potření mé, děsíte se.

Aşa sînteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul, şi vă îngroziţi!

Zdali jsem řekl: Přineste mi, aneb z zboží svého udělte darů pro mne?

V'am zis eu oare: ,Daţi-mi ceva, cheltuiţi din averile voastre pentru mine,

Aneb: Vysvoboďte mne z ruky nepřítele, a z ruky násilníků vykupte mne?

scăpaţi-mă din mîna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mîna celor răi?`

Poučte mne, a budu mlčeti, a v čem bych bloudil, poslužte mi k srozumění.

Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.

Ó jak jsou pronikavé řeči upřímé! Ale co vzdělá obviňování vaše?

O cît de înduplecătoare sînt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?

Zdali jen z slov mne viniti myslíte, a převívati řeči choulostivého?

Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis, şi să nu vedeţi decît vînt în cuvintele unui desnădăjduit?

Také i na sirotka se obořujete, anobrž jámu kopáte příteli svému.

Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru.

A protož nyní chtějtež popatřiti na mne, a suďte, klamám-liť před oblíčejem vaším.

Uitaţi-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minţi în faţă!

Napravte se, prosím, nechť není nepravostí; napravte se, pravím, a tak poznáte, žeť jest spravedlnost v té řeči mé.

Întoarceţi-vă, nu fiţi nedrepţi; întoarceţi-vă, şi mărturisiţi că sînt nevinovat!

A jest-li na jazyku mém nepravost, neměl-liž bych, čitedlen býti bíd?

Este vreo nelegiuire pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?