Job 30

Nyní pak posmívají se mi mladší mne, jejichž bych otců nechtěl byl postaviti se psy stáda svého.

Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

Ač síla rukou jejich k čemu by mi byla? Zmařena jest při nich starost jejich.

Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

Nebo chudobou a hladem znuzeni, utíkali na planá, tmavá, soukromná a pustá místa.

Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

Kteříž trhali zeliny po chrastinách, ano i koření, a jalovec za pokrm byl jim.

Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

Z prostřed lidí vyháníni byli; povolávali za nimi, jako za zlodějem,

Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

Tak že musili bydliti v výmolích potoků, v děrách země a skálí.

Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

V chrastinách řvali, pod trní se shromažďovali,

Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

Lidé nejnešlechetnější, nýbrž lidé bez poctivosti, menší váhy i než ta země.

Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

Nyní, pravím, jsem jejich písničkou, jsa jim učiněn za přísloví.

Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

V ošklivosti mne mají, vzdalují se mne, a na tvář mou nestydí se plvati.

Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

Nebo Bůh mou vážnost odjal, a ssoužil mne; pročež uzdu před přítomností mou svrhli.

Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

Po pravici mládež povstává, nohy mi podrážejí, tak že šlapáním protřeli ke mně stezky nešlechetnosti své.

Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

Mou pak stezku zkazili, k bídě mé přidali, ač jim to nic nepomůže.

Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

Jako širokou mezerou vskakují, a k vyplénění mému valí se.

Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

Obrátily se na mne hrůzy, stihají jako vítr ochotnost mou, nebo jako oblak pomíjí zdraví mé.

Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

A již ve mně rozlila se duše má, pochytili mne dnové trápení mého,

Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

Kteréž v noci vrtá kosti mé ve mně; pročež ani nervové moji neodpočívají.

Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

Oděv můj mění se pro násilnou moc bolesti, kteráž mne tak jako obojek sukně mé svírá.

De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

Uvrhl mne do bláta, tak že jsem již podobný prachu a popelu.

Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

Volám k tobě, ó Bože, a neslyšíš mne; postavuji se, ale nehledíš na mne.

Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

Obrátils mi se v ukrutného nepřítele, silou ruky své mi odporuješ.

Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

Vznášíš mne u vítr, sázíš mne na něj, a k rozplynutí mi přivodíš zdravý soud.

Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

Nebo vím, že mne k smrti odkážeš, a do domu, do něhož se shromažďuje všeliký živý.

Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

Jistě žeť nevztáhne Bůh do hrobu ruky, by pak, když je stírá, i volali.

Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

Zdaliž jsem neplakal nad tím, kdož okoušel zlých dnů? Duše má kormoutila se nad nuzným.

Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

Když jsem dobrého čekal, přišlo mi zlé; nadál jsem se světla, ale přišla mrákota.

Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

Vnitřností mé zevřely, tak že se ještě neupokojily; předstihli mne dnové trápení.

Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

Chodím osmahlý, ne od slunce, povstávaje, i mezi mnohými křičím.

Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

Bratrem učiněn jsem draků, a tovaryšem mladých pstrosů.

Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

Kůže má zčernala na mně, a kosti mé vyprahly od horkosti.

Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

A protož v kvílení obrátila se harfa má, a píšťalka má v hlas plačících.

Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.