Job 29

Ještě dále Job vedl řeč svou, a řekl:

Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:

Ó bych byl jako za časů předešlých, za dnů, v nichž mne Bůh zachovával,

,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,

Dokudž svítil svící svou nad hlavou mou, při jehož světle chodíval jsem v temnostech,

cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!

Tak jako jsem byl za dnů mladosti své, dokudž přívětivost Boží byla v stanu mém,

Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,

Dokudž ještě Všemohoucí byl se mnou, a všudy vůkol mne dítky mé,

cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;

Když šlepěje mé máslem oplývaly, a skála vylévala mi prameny oleje,

cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!

Když jsem vycházel k bráně skrze město, a na ulici strojíval sobě stolici svou.

Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,

Jakž mne spatřovali mládenci, skrývali se, starci pak povstávali a stáli.

tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.

Knížata choulili se v řečech, anobrž ruku kladli na ústa svá.

Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.

Hlas vývod se tratil, a jazyk jejich lnul k dásním jejich.

Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.

Nebo ucho slyše, blahoslavilo mne, a oko vida, posvědčovalo mi,

Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.

Že vysvobozuji chudého volajícího, a sirotka, i toho, kterýž nemá spomocníka.

Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.

Požehnání hynoucího přicházelo na mne, a srdce vdovy k plésání jsem vzbuzoval.

Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.

V spravedlnost jsem se obláčel, a ona ozdobovala mne; jako plášť a koruna byl soud můj.

Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.

Místo očí býval jsem slepému, a místo noh kulhavému.

Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.

Byl jsem otcem nuzných, a na při, jíž jsem nebyl povědom, vyptával jsem se.

Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.

A tak vylamoval jsem třenovní zuby nešlechetníka, a z zubů jeho vyrážel jsem loupež.

Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.

A protož jsem říkal: V hnízdě svém umru, a jako písek rozmnožím dny.

Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.

Kořen můj rozloží se při vodách, a rosa nocovati bude na ratolestech mých.

Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

Sláva má mladnouti bude při mně, a lučiště mé v ruce mé obnovovati se.

Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`

Poslouchajíce, čekali na mne, a přestávali na radě mé.

Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.

Po slovu mém nic neměnili, tak na ně dštila řeč má.

După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

Nebo očekávali mne jako deště, a ústa svá otvírali jako k přívalu žádostivému.

Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.

Žertoval-li jsem s nimi, nevěřili; pročež u vážnosti mne míti neoblevovali.

Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

Přišel-li jsem kdy k nim, sedal jsem na předním místě, a tak bydlil jsem jako král v vojště, když smutných potěšuje.

Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.