Job 41

Zalud je nadu u njega gojiti, na pogled njegov čovjek već pogiba.

Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa? Sau să -i legi limba cu o funie?

Junaka nema da njega razdraži, tko će mu se u lice suprotstavit'?

Îi vei putea petrece papura prin nări? Sau să -i străpungi cu un cîrlig falca?

Tko se sukobi s njim i živ ostade? Pod nebesima tog čovjeka nema!

Îţi va face el multe rugăminţi? Îţi va vorbi el cu un glas dulce?

Prešutjet neću njegove udove, ni silnu snagu, ni ljepotu stasa.

Va face el un legămînt cu tine. ca să-ţi fie rob pe vecie?

Tko mu smije razodjenut' odjeću, tko li kroz dvostruk prodrijeti mu oklop?

Te vei juca tu cu el ca şi cu o pasăre? Îl vei lega tu, ca să-ţi înveseleşti fetele?

Tko će mu ralje rastvorit' dvokrilne kad strah vlada oko zubi njegovih?

Fac pescarii negoţ cu el? Îl împart ei între negustori?

Hrbat mu je od ljuskavih štitova, zapečaćenih pečatom kamenim.

Îi vei acoperi pielea cu ţepuşe, şi capul cu căngi?

Jedni uz druge tako se sljubiše da među njima dah ne bi prošao.

Ridică-ţi numai mîna împotriva lui, şi nu-ţi va mai veni gust să -l loveşti.

Tako su čvrsto slijepljeni zajedno: priljubljeni, razdvojit' se ne mogu.

Iată că eşti înşelat în aşteptarea ta de a -l prinde: numai să -l vezi, şi cazi la pămînt!

Kad kihne, svjetlost iz njega zapršti, poput zorinih vjeđa oči su mu.

Nimeni nu este atît de îndrăzneţ ca să -l întărîte. Cine Mi s'ar împotrivi în faţă?

Zublje plamsaju iz njegovih ralja, iskre ognjene iz njih se prosiplju.

Cui sînt dator, ca să -i plătesc? Supt cer totul este al Meu.

Iz nozdrva mu sukljaju dimovi kao iz kotla što kipi na vatri.

Vreau să mai vorbesc iarăş de mădularele lui, şi de tăria lui, şi de frumuseţea întocmirii lui.

Dah bi njegov zapalio ugljevlje, jer mu iz ralja plamenovi suču.

Cine -i va putea ridica veşmîntul? Cine va putea pătrunde între fălcile lui?

U šiji leži sva snaga njegova, a ispred njega užas se prostire.

Cine va putea deschide porţile gurii lui? Şirurile dinţilor lui cît sînt de înspăimîntătoare!

Kad se ispravi, zastrepe valovi i prema morskoj uzmiču pučini.

Scuturile lui măreţe şi puternice, sînt unite împreună ca printr'o pecete;

Poput pećine srce mu je tvrdo, poput mlinskoga kamena otporno.

se ţin unul de altul, şi nici aerul n'ar putea trece printre ele.

Pregibi tusta mesa srasli su mu, čvrsti su kao da su saliveni.

Sînt ca nişte fraţi cari se îmbrăţişează, se apucă, şi rămîn nedespărţiţi.

Zgodi li ga mač, od njeg se odbije, tako i koplje, sulica i strijela.

Strănuturile lui fac să strălucească lumina; ochii lui sînt ca geana zorilor.

Poput slame je za njega željezo, mjed je k'o drvo iscrvotočeno.

Din gura lui ţîşnesc flacări, scapără schintei de foc din ea.

On ne uzmiče od strelice s luka, stijenje iz praćke na nj k'o pljeva pada.

Din nările lui iese fum, ca dintr'un vas care fierbe, ca dintr'o căldare fierbinte.

K'o slamčica je toljaga za njega, koplju se smije kad zazviždi nad njim.

Suflarea lui aprinde cărbunii, şi gura lui aruncă flacări.

Crepovlje oštro ima na trbuhu i blato njime ore k'o drljačom.

Tăria lui stă în grumaz, şi înaintea lui sare groaza.

Pod njim vrtlog sav k'o lonac uskipi, uspjeni more k'o pomast u kotlu.

Părţile lui cele cărnoase se ţin împreună, ca turnate pe el, neclintite.

Za sobom svijetlu ostavlja on brazdu, regbi, bijelo runo bezdan prekriva.

Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra de moară care stă dedesupt.

Ništa slično na zemlji ne postoji i niti je tko tako neustrašiv.

Cînd se scoală el, tremură vitejii, şi spaima îi pune pe fugă.

I na najviše on s visoka gleda, kralj je svakome, i najponosnijim."

Degeaba este lovit cu sabia; căci suliţa, săgeata şi pavăza nu folosesc la nimic.

Pentru el ferul este ca paiul, arama, ca lemnul putred.

Săgeata nu -l pune pe fugă, pietrele din praştie sînt ca pleava pentru el.

Nu vede în ghioagă decît un fir de pai, şi rîde la şuieratul săgeţilor.

Supt pîntecele lui sînt ţepi ascuţiţi: ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.

Face să clocotească fundul mării ca un cazan, şi -l clatină ca pe un vas plin cu mir.

În urmă el lasă o cărare luminoasă; şi adîncul pare ca pletele unui bătrîn.

Pe pămînt nimic nu -i este stăpîn; este făcut, ca să nu se teamă de nimic.

Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este împăratul celor mai mîndre dobitoace.``