Job 3

Napokon otvori Job usta i prokle dan svoj;

După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.

poče svoju besjedu i reče:

A luat cuvîntul şi a zis:

"O, ne bilo dana kad sam se rodio i noći što javi: 'Začeo se dječak!'

,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,

U crnu tminu dan taj nek se prometne! S visina se njega Bog ne spominjao, svjetlost sunčeva ne svijetlila mu više!

Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!

Mrak i sjena smrtna o nj se otimali, posvema ga tmina gusta prekrila, pomrčine dnevne stravom ga morile!

S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!

O, da bi ga tama svega presvojila, nek' se ne dodaje danima godine, nek' ne ulazi u brojenje mjeseci!

Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!

A noć ona bila žalosna dovijeka, ne čulo se u njoj radosno klicanje!

Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

Prokleli je oni štono dan proklinju i Levijatana probudit' su kadri!

Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;

Pomrčale zvijezde njezina svanuća, zaludu se ona vidjelu nadala, i zorinih vjeđa ne gledala nigda!

să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!

Što mi od utrobe ne zatvori vrata da sakrije muku od mojih očiju!

Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.

Što nisam mrtav od krila materina, što ne izdahnuh izlazeć' iz utrobe?

Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?

Čemu su me dva koljena prihvatila i dojke dvije da me nejaka podoje?

Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?

U miru bih vječnom počivao sada, spavao bih, pokoj svoj bih uživao

Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni

s kraljevima i savjetnicima zemlje koji su sebi pogradili grobnice,

cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,

ili s knezovima, zlatom bogatima, što su kuće svoje srebrom napunili.

cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.

Ne bih bio - k'o nedonošče zakopano, k'o novorođenče što svjetla ne vidje.

Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!

Zlikovci se više ne obijeste ondje, iznemogli tamo nalaze počinka.

Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.

Sužnjeve na miru tamo ostavljaju: ne slušaju više poviku stražara.

Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;

Malen ondje leži zajedno s velikim, rob je slobodan od gospodara svoga.

cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.

Čemu darovati svjetlo nesretniku i život ljudima zagorčene duše

Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,

koji smrt ištu, a ona ne dolazi, i kao za blagom za njome kopaju?

cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,

Grobnom bi se humku oni radovali, klicali od sreće kad bi grob svoj našli.

cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -

Što će to čovjeku kom je put sakriven, koga je Bog sa svih strana zapriječio?

Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?

Zato videć' hranu, uzdahnuti moram, k'o voda se moji razlijevaju krici.

Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.

Obistinjuje se moje strahovanje, snalazi me, evo, čega god se bojah.

De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!

Pokoja ni mira meni više nema, u mukama mojim nikad mi počinka."

N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``