Job 17

Daha mi nestaje, gasnu moji dani i za mene već se skupljaju grobari.

Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.

Rugači su evo mene dohvatili, od uvreda oka sklopiti ne mogu.

Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

Stoga me zaštiti i budi mi jamcem kad mi nitko u dlan neće da udari.

Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

Jer, srca si njina lišio razuma i dopustiti im nećeš da opstanu.

Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.

K'o taj što imanje dijeli drugovima, a djeci njegovoj dotle oči gasnu,

Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

narodima svim sam na ruglo postao, onaj kom u lice svatko pljunut' može.

M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!

Od tuge vid mi se muti u očima, poput sjene moji udovi postaju.

Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.

Začudit će se zbog toga pravednici, na bezbožnika će planuti čestiti;

Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

neporočni će na svom ustrajat' putu, čovjek čistih ruku ojačat će još više.

Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.

Hajde, svi vi, nećete li opet počet', tÓa među vama ja mudra ne nalazim!

Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

Minuli su dani, propale zamisli, želje srca moga izjalovile se.

Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

'U noći najcrnjoj, dan se približava; blizu je već svjetlo što tminu izgoni.'

Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!

A meni je nada otići u Šeol i prostrijeti sebi ležaj u mrklini.

Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;

Dovikujem grobu: 'Oče moj rođeni!' a crve pozdravljam: 'Mati moja, sestro!'

cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!`

Ali gdje za mene ima jošte nade? Sreću moju tko će ikada vidjeti?

Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

Hoće li u Šeol ona sa mnom sići da u prahu zajedno otpočinemo?"

Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``