Ecclesiastes 6

I vidjeh: ima još jedno zlo pod suncem i teško tišti ljude.

Este un rău, pe care l-am văzut supt soare, şi care se întîlneşte des între oameni.

Nekomu Bog udijeli bogatstvo i blago i počasti te ima sve što mu duša poželi, ali mu ne udijeli da to i uživa, nego uživa tuđinac. To je ispraznost i grdna nevolja.

Este, de pildă, un om căruia i -a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu -i lipseşte nimic din ce -i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu -l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.

I velim: bolje je nedonošče od onoga koji bi rodio stotinu djece i živio mnogo godina, a sam se ne bi naužio dobra niti bi imao pogreba;

Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, şi ar trăi mulţi ani, -oricît de mult i s'ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el, şi dacă nici de înmormîntare n'are parte, eu zic că o stărpitură este mai fericită decît el.

jer je nedonošče uzalud došlo i u tamu otišlo i ime mu je tamom pokriveno;

Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întunerec, şi numele îi rămîne acoperit cu întunerec;

sunca čak ne vidje niti spozna - a spokojnije je od onoga.

n'a văzut, nici n'a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decît de omul acela.

Pa kad bi takav živio i dvije tisuće godina, a svojeg dobra ne bi uživao, zar ne odlaze obojica jednako na isto mjesto?

Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?

Čovjek se trudi samo da bi jeo, a želudac njegov nikad da se nasiti.

Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuş poftele nu i se împlinesc niciodată.

Jer po čemu je mudrac bolji od luđaka i što reći o siromahu koji se umije držati pred ljudima?

Căci ce are înţeleptul mai mult decît nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?

Bolje je očima vidjeti nego duhom lutati. I to je ispraznost i pusta tlapnja.

Mai bine ce vezi cu ochii decît frămîntare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.

Što je već bilo, ime ima; i zna se što je čovjek; i on se ne može parbiti s jačim od sebe.

Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s'a dat de mult: se ştie că este din pămînt, şi nu poate să se judece cu celce este mai tare decît el.

Što više riječi, to veća ispraznost svega, i koja je od toga korist čovjeku?

Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?

Tko zna što je dobro čovjeku u životu njegovu, za ono malo dana koje tako isprazno živi, koji mu prolaze kao sjena? Tko će kazati čovjeku što će biti poslije njega pod suncem?

Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe cari le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el supt soare?