Micah 4

末后的日子,耶和华殿的山必坚立,超乎诸山,高举过于万岭;万民都要流归这山。
În vremile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el.
必有许多国的民前往,说:来吧,我们登耶和华的山,奔雅各 神的殿。主必将他的道教训我们;我们也要行他的路。因为训诲必出于锡安;耶和华的言语必出于耶路撒冷。
Neamurile se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: ,,Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim Cuvîntul Domnului.
他必在多国的民中施行审判,为远方强盛的国断定是非。他们要将刀打成犁头,把枪打成镰刀。这国不举刀攻击那国;他们也不再学习战事。
El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa să facă război;
人人都要坐在自己葡萄树下和无花果树下,无人惊吓。这是万军之耶和华亲口说的。
ci fiecare va locui supt viţa lui şi supt smochinul lui, şi nimeni nu -l va mai turbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit.
万民各奉己神的名而行;我们却永永远远奉耶和华─我们 神的名而行。
Pe cînd toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în Numele Domnului, Dumnezeului nostru, totdeauna şi în veci de veci!``
耶和华说:到那日,我必聚集瘸腿的,招聚被赶出的和我所惩治的。
,,În ziua aceea, zice Domnul, voi aduna pe cei şchiopi, voi strînge grămadă pe cei izgoniţi, şi pe aceia pe cari -i chinuisem.
我必使瘸腿的为余剩之民,使赶到远方的为强盛之民。耶和华要在锡安山作王治理他们,从今直到永远。
Din cei şchiopi voi face o rămăşiţă, din cei ce erau risipiţi, un neam puternic; şi Domnul va împărăţi peste ei, pe muntele Sionului, de acum şi pînă'n veac!
你这羊群的高台、锡安城(原文是女子)的山哪,从前的权柄─就是耶路撒冷民(原文是女子)的国权─必归与你。
Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni, şi la tine va ajunge vechea stăpînire, împărăţia fiicei Ierusalimului!``
现在你为何大声哭号呢?疼痛抓住你彷彿产难的妇人,是因你中间没有君王吗?你的谋士灭亡了吗?
,,Pentruce strigi tu însă acum aşa de tare? N'ai împărat? Nu mai ai sfetnic, de te apucă durerea ca pe o femeie la naştere?
锡安的民(原文是女子)哪,你要疼痛劬劳,彷彿产难的妇人;因为你必从城里出来,住在田野,到巴比伦去。在那里要蒙解救;在那里耶和华必救赎你脱离仇敌的手。
Sufere, fiica Sionului, şi gemi ca o femeie la naştere! Căc acum vei ieşi din cetate şi vei locui în cîmp, şi te vei duce pînă la Babilon! Acolo vei fi izbăvită, acolo te va răscumpăra Domnul din mîna vrăjmaşilor tăi.
现在有许多国的民聚集攻击你,说:愿锡安被玷污!愿我们亲眼见她遭报!
Căci acum multe neamuri s'au strîns împotriva ta, şi zic: ,,Să fie pîngărită, ca să ne vadă ochii împlinindu-ni-se dorinţa faţă de Sion!``
他们却不知道耶和华的意念,也不明白他的筹划。他聚集他们,好像把禾捆聚到禾场一样。
Dar ei nu cunosc gîndurile Domnului, nu -I înţeleg planurile, nu ştiu că i -a strîns ca pe nişte snopi în arie.
锡安的民(原文是女子)哪,起来踹谷吧!我必使你的角成为铁,使你的蹄成为铜。你必打碎多国的民,将他们的财献与耶和华,将他们的货献与普天下的主。
Scoală-te, fiica Sionului, şi treeră! Căci îţi fac un corn de fer şi o copită de aramă, ca să sfărîmi multe popoare, şi să închini Domnului prada lor, să închini Domnului întregului pămînt averile lor!