Leviticus 14

耶和华晓谕摩西说:
Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
「长大痲疯得洁净的日子,其例乃是这样:要带他去见祭司;
,,Iată care va fi legea cu privire la cel lepros, în ziua curăţirii lui. Să -l aducă înaintea preotului.
祭司要出到营外察看,若见他的大痲疯痊癒了
Preotul să iasă afară din tabără, şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei,
就要吩咐人为那求洁净的拿两只洁净的活鸟和香柏木、朱红色线,并牛膝草来。
preotul să poruncească să se ia, pentru cel ce trebuie curăţit, două păsări vii şi curate, lemn de cedru, cărmîz şi isop.
祭司要吩咐用瓦器盛活水,把一只鸟宰在上面。
Preotul să poruncească să se junghie una din aceste păsări într'un vas de pămînt, în apă curgătoare.
至于那只活鸟,祭司要把牠和香柏木、朱红色线并牛膝草一同蘸于宰在活水上的鸟血中,
Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cărmîzul şi isopul, şi să le moaie, împreună cu pasărea cea vie, în sîngele păsării junghiate în apa curgătoare.
用以在那长大痲疯求洁净的人身上洒七次,就定他为洁净,又把活鸟放在田野里。
Să stropească de şapte ori pe cel ce trebuie curăţit de lepră. Apoi să -l declare curat, şi să dea drumul păsării celei vii pe cîmp.
求洁净的人当洗衣服,剃去毛发,用水洗澡,就洁净了;然后可以进营,只是要在自己的帐棚外居住七天。
Cel ce se curăţeşte, trebuie să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul, şi să se scalde în apă; şi va fi curat. În urmă va putea să intre în tabără, dar să rămînă şapte zile afară din cort.
第七天,再把头上所有的头发与胡须、眉毛,并全身的毛,都剃了;又要洗衣服,用水洗身,就洁净了。
În ziua a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprîncenele: tot părul să şi -l radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă, şi va fi curat.
「第八天,他要取两只没有残疾的公羊羔和一只没有残疾、一岁的母羊羔,又要把调油的细面伊法十分之三为素祭,并油一罗革,一同取来。
A opta zi, să ia doi miei fără cusur, şi o oaie de un an fără cusur, trei zecimi dintr'o efă de floarea făinii, ca dar de mîncare frămîntat cu untdelemn, şi un log (pahar) de untdelemn.
行洁净之礼的祭司要将那求洁净的人和这些东西安置在会幕门口、耶和华面前。
Preotul care face curăţirea să aducă înaintea Domnului pe omul care se curăţeşte şi toate lucrurile acestea, la uşa cortului întîlnirii.
祭司要取一只公羊羔献为赎愆祭,和那一罗革油一同作摇祭,在耶和华面前摇一摇;
Preotul să ia unul din miei, şi să -l aducă jertfă pentru vină, împreună cu logul de untdelemn; să le legene într'o parte şi într'alta înaintea Domnului, ca dar legănat.
把公羊羔宰于圣地,就是宰赎罪祭牲和燔祭牲之地。赎愆祭要归祭司,与赎罪祭一样,是至圣的。
Să junghie mielul în locul unde se junghie jertfele de ispăşire şi arderile de tot, adică în locul sfînt; căci, la jertfa pentru vină, ca şi la jertfa de ispăşire, dobitocul pentru jertfă va fi al preotului: el este un lucru prea sfînt.
祭司要取些赎愆祭牲的血,抹在求洁净人的右耳垂上和右手的大拇指上,并右脚的大拇指上。
Preotul să ia din sîngele jertfei de ispăşire; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare dela mîna dreaptă a lui, şi pe degetul cel mare dela piciorul drept.
祭司要从那一罗革油中取些倒在自己的左手掌里,
Preotul să ia untdelemn din log, şi să toarne în palma mînii stîngi.
把右手的一个指头蘸在左手的油里,在耶和华面前用指头弹七次。
Preotul să-şi moaie degetul mînii drepte în untdelemnul din palma mînii stîngi, şi să stropească din untdelemn de şapte ori cu degetul înaintea Domnului.
将手里所剩的油抹在那求洁净人的右耳垂上和右手的大拇指上,并右脚的大拇指上,就是抹在赎愆祭牲的血上。
Din untdelemnul care -i mai rămîne în mînă, preotul să pună pe (moalele) marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mînii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept, deasupra sîngelui dela jertfa pentru vină.
祭司手里所剩的油要抹在那求洁净人的头上,在耶和华面前为他赎罪。
Iar untdelemnul care -i mai rămîne în mînă, preotul să -l pună pe capul celui ce se curăţeşte; şi preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului.
祭司要献赎罪祭,为那本不洁净、求洁净的人赎罪;然后要宰燔祭牲,
Apoi preotul să aducă jertfa de ispăşire; şi să facă ispăşire pentru cel ce se curăţeşte de întinăciunea lui. În urmă să junghie arderea de tot.
把燔祭和素祭献在坛上,为他赎罪,他就洁净了。
Preotul să aducă pe altar arderea de tot şi darul de mîncare; şi să facă ispăşire pentru omul acesta, şi va fi curat.
「他若贫穷不能预备够数,就要取一只公羊羔作赎愆祭,可以摇一摇,为他赎罪;也要把调油的细面伊法十分之一为素祭,和油一罗革一同取来;
Dacă este sărac şi nu poate să aducă toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel, care să fie adus ca jertfă pentru vină, după ce a fost legănat într'o parte şi într'alta, ca dar legănat, şi să facă ispăşire pentru el. Să ia o zecime din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare, şi un log de untdelemn.
又照他的力量取两只斑鸠或是两只雏鸽,一只作赎罪祭,一只作燔祭。
Să ia şi două turturele sau doi pui de porumbel, după mijloacele lui, unul ca jertfă de ispăşire, celalt ca ardere de tot.
第八天,要为洁净,把这些带到会幕门口、耶和华面前,交给祭司。
În ziua a opta, să aducă pentru curăţirea lui toate aceste lucruri la preot, la uşa cortului întîlnirii, înaintea Domnului.
祭司要把赎愆祭的羊羔和那一罗革油一同作摇祭,在耶和华面前摇一摇。
Preotul să ia mielul pentru jertfa de vină, şi logul cu untdelemn; şi să le legene într'o parte şi într'alta, ca dar legănat, înaintea Domnului.
要宰了赎愆祭的羊羔,取些赎愆祭牲的血,抹在那求洁净人的右耳垂上和右手的大拇指上,并右脚的大拇指上。
Să junghie mielul jertfei pentru vină. Preotul să ia din sîngele jertfei pentru vină; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mînii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept.
祭司要把些油倒在自己的左手掌里,
Preotul să toarne untdelemn în palma mînii stîngi.
把左手里的油,在耶和华面前,用右手的一个指头弹七次,
Preotul să stropească de şapte ori cu degetul de la mîna dreaptă înaintea Domnului din untdelemnul care este în mîna stîngă a lui.
又把手里的油抹些在那求洁净人的右耳垂上和右手的大拇指上,并右脚的大拇指上,就是抹赎愆祭之血的原处。
Iar din untdelemnul din mîna lui, preotul să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mînii drepte, şi pe degetul cel mare al piciorului drept, în locul unde a pus din sîngele jertfei pentru vină.
祭司手里所剩的油要抹在那求洁净人的头上,在耶和华面前为他赎罪。
Ce mai rămîne din untdelemn în mînă, preotul să -l pună pe capul celui ce se curăţeşte, ca să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului.
那人又要照他的力量献上一只斑鸠或是一只雏鸽,
Apoi să aducă una din turturele sau un pui de porumbel, cum va putea,
就是他所能办的,一只为赎罪祭,一只为燔祭,与素祭一同献上;祭司要在耶和华面前为他赎罪。
unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot, împreună cu darul de mîncare; şi preotul să facă ispăşire înaintea Domnului pentru cel ce se curăţeşte.
这是那有大痲疯灾病的人、不能将关乎得洁净之物预备够数的条例。」
Aceasta este legea pentru curăţirea celui ce are o rană de lepră, şi nu poate să aducă tot ce este rînduit pentru curăţirea lui.``
耶和华晓谕摩西、亚伦说:
Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:
你们到了我赐给你们为业的迦南地,我若使你们所得为业之地的房屋中有大痲疯的灾病,
,,După ce veţi intra în ţara Canaanului, pe care v'o dau în stăpînire, dacă voi trimete o rană de lepră pe vreo casă din ţara pe care o veţi stăpîni,
房主就要去告诉祭司说:『据我看,房屋中似乎有灾病。』
cel cu casa să se ducă să spună preotului, şi să zică: ,Mi se pare că este ceva ca o rană în casa mea.`
祭司还没有进去察看灾病以前,就要吩咐人把房子腾空,免得房子里所有的都成了不洁净;然后祭司要进去察看房子。
Preotul, înainte de a intra ca să cerceteze rana, să poruncească să se deşerte casa, ca nu cumva tot ce este în ea să se facă necurat. După aceea să intre preotul şi să cerceteze casa.
他要察看那灾病,灾病若在房子的墙上有发绿或发红的凹斑纹,现象洼于墙,
Preotul să cerceteze rana. Dacă vede că pe zidurile casei sînt nişte gropişoare verzui sau roşietice, părînd mai adînci decît zidul,
祭司就要出到房门外,把房子封锁七天。
să iasă din casă, şi, cînd va ajunge la uşă, să pună să încuie casa şapte zile.
第七天,祭司要再去察看,灾病若在房子的墙上发散,
În ziua a şaptea, preotul să se întoarcă în ea. Şi dacă va vedea că rana s'a întins pe zidurile casei
就要吩咐人把那有灾病的石头挖出来,扔在城外不洁净之处;
să poruncească să se scoată pietrele atinse de rană, şi să le arunce afară din cetate într'un loc necurat.
也要叫人刮房内的四围,所刮掉的灰泥要倒在城外不洁净之处;
Să pună să răzăluiască toată partea din lăuntru a casei, şi tencuiala răzăluită să se arunce afară din cetate, într'un loc necurat.
又要用别的石头代替那挖出来的石头,要另用灰泥墁房子。
Să ia alte pietre şi să le pună în locul celor dintîi; şi să se ia altă tencuială ca să se tencuiască din nou casa.
「他挖出石头,刮了房子,墁了以后,灾病若在房子里又发现,
Dacă rana se va întoarce şi va izbucni din nou în casă, după ce au scos pietrele, după ce au răzăluit şi tencuit din nou casa,
祭司就要进去察看,灾病若在房子里发散,这就是房内蚕食的大痲疯,是不洁净。
preotul să se întoarcă în ea. Şi dacă vede că rana s'a întins în casă, este o lepră învechită în casă: casa este necurată.
他就要拆毁房子,把石头、木头、灰泥都搬到城外不洁净之处。
Să dărîme casa, lemnele, şi toată tencuiala casei; şi să scoată aceste lucruri afară din cetate, într'un loc necurat.
在房子封锁的时候,进去的人必不洁净到晚上;
Cine va intra în casă în tot timpul cînd era închisă, va fi necurat pînă seara.
在房子里躺著的必洗衣服;在房子里吃饭的也必洗衣服。
Cine se va culca în casă, să-şi spele hainele. Cine va mînca în casă, deasemenea să-şi spele hainele.
「房子墁了以后,祭司若进去察看,见灾病在房内没有发散,就要定房子为洁净,因为灾病已经消除。
Dacă preotul, care s'a întors în casă, vede că rana nu s'a întins, dupăce a fost tencuită din nou casa, să declare casa curată, căci rana este vindecată.
要为洁净房子取两只鸟和香柏木、朱红色线并牛膝草,
Pentru curăţirea casei să ia două păsări, lemn de cedru, cărmîz şi isop.
用瓦器盛活水,把一只鸟宰在上面,
Să junghie una din păsări într'un vas de pămînt, într'o apă curgătoare.
把香柏木、牛膝草、朱红色线,并那活鸟,都蘸在被宰的鸟血中与活水中,用以洒房子七次。
Să ia lemnul de cedru, isopul, cărmîzul şi pasărea cea vie; să le moaie în sîngele păsării junghiate şi în apa curgătoare, şi să stropească de şapte ori casa.
要用鸟血、活水、活鸟、香柏木、牛膝草,并朱红色线,洁净那房子。
Să cureţe casa cu sîngele pasării, cu apa curgătoare, cu pasărea cea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul şi cărmîzul.
但要把活鸟放在城外田野里。这样洁净房子(原文是为房子赎罪),房子就洁净了。」
Să dea drumul păsării celei vii afară din cetate, pe cîmp. Să facă astfel ispăşire pentru casă, şi ea va fi curată.
这是为各类大痲疯的灾病和头疥,
Aceasta este legea pentru orice rană de lepră şi pentru rîia de cap,
并衣服与房子的大痲疯,
pentru lepra de pe haine şi de pe case,
以及疖子、癣、火斑所立的条例,
pentru umflături, pentru pecingini şi pentru pete:
指明何时为洁净,何时为不洁净。这是大痲疯的条例。
ea arată cînd un lucru este necurat, şi cînd este curat. Aceasta este legea pentru lepră.``