Judges 20

于是以色列从但到别是巴,以及住基列地的众人都出来,如同一人,聚集在米斯巴耶和华面前。
Toţii copiii lui Israel au ieşit dela Dan pînă la Beer-Şeba şi ţara Galaadului, şi adunarea s'a strîns ca un singur om înaintea Domnului, la Miţpa.
以色列民的首领,就是各支派的军长,都站在 神百姓的会中;拿刀的步兵共有四十万。
Căpeteniile întregului popor, toate seminţiile lui Israel, au venit în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de oameni pedeştri, cari scoteau sabia.
以色列人上到米斯巴,便雅悯人都听见了。以色列人说:「请你将这件恶事的情由对我们说明。」
Şi fiii lui Beniamin au auzit că se suiseră copiii lui Israel la Miţpa. Copiii lui Israel au zis: ,,Spuneţi cum s'a întîmplat această nelegiuire?``
那利未人,就是被害之妇人的丈夫,回答说:「我和我的妾到了便雅悯的基比亚住宿。
Atunci Levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Ajunsesem, împreună cu ţiitoarea mea, la Ghibea lui Beniamin, ca să rămînem peste noapte acolo.
基比亚人夜间起来,围了我住的房子,想要杀我,又将我的妾强奸致死。
Locuitorii din Ghibea s'au sculat împotriva mea, şi au înconjurat noaptea casa în care eram. Aveau de gînd să mă omoare, au siluit pe ţiitoarea mea, pînă cînd a murit.
我就把我妾的尸身切成块子,使人拿著传送以色列得为业的全地,因为基比亚人在以色列中行了凶淫丑恶的事。
Mi-am luat ţiitoarea, şi am tăiat -o în bucăţi, pe cari le-am trimes în tot ţinutul moştenirii lui Israel; căci au săvîrşit o nelegiuire şi o mişelie în Israel.
你们以色列人都当筹划商议。」
Iată-vă pe toţi, copii ai lui Israel; sfătuiţi-vă, şi luaţi o hotărîre aici!``
众民都起来如同一人,说:「我们连一人都不回自己帐棚、自己房屋去。
Tot poporul s'a sculat ca un singur om, şi a zis: ,,Niciunul din noi să nu se ducă în cortul lui, şi nimeni să nu se întoarcă acasă.
我们向基比亚人必这样行,照所掣的籤去攻击他们。
Iată acum ce vom face cetăţii Ghibea: să mergem împotriva ei după cum vom ieşi la sorţ.
我们要在以色列各支派中,一百人挑取十人,一千人挑取百人,一万人挑取千人,为民运粮,等大众到了便雅悯的基比亚,就照基比亚人在以色列中所行的丑事征伐他们。」
Să luăm din toate seminţiile lui Israel zece oameni din o sută, o sută dintr'o mie, şi o mie din zece mii; ei să se ducă să caute merinde pentru popor, pentruca, la întoarcerea lor, să facem cetăţii Ghibea din Beniamin potrivit cu toată mişelia pe care a făcut -o ea în Israel.``
于是以色列众人彼此连合如同一人,聚集攻击那城。
Astfel toţi bărbaţii lui Israel s'au strîns împotriva cetăţii, uniţi ca un singur om.
以色列众支派打发人去,问便雅悯支派的各家说:「你们中间怎么做了这样的恶事呢?
Seminţiile lui Israel au trimes nişte oameni în toate familiile lui Beniamin, ca să -i spună: ,,Ce înseamnă nelegiuirea aceasta care s'a făcut între voi?
现在你们要将基比亚的那些匪徒交出来,我们好治死他们,从以色列中除掉这恶。」便雅悯人却不肯听从他们弟兄以色列人的话。
Scoateţi afară acum pe oamenii aceia stricaţi din Ghibea, ca să -i omorîm şi să curăţim răul din mijlocul lui Israel.`` Dar Beniamiţii n'au vrut să asculte glasul fraţilor lor, copiii lui Israel.
便雅悯人从他们的各城里出来,聚集到了基比亚,要与以色列人打仗。
Beniamiţii au ieşit din cetăţile lor, şi s'au strîns la Ghibea, ca să lupte împotriva copiilor lui Israel.
那时便雅悯人从各城里点出拿刀的,共有二万六千;另外还有基比亚人点出七百精兵。
Numărul Beniamiţilor ieşiţi în ziua aceea din cetăţi fost de douăzeci şi şase de mii de oameni, cari scoteau sabia, fără să se mai socotească şi locuitorii din Ghibea, cari alcătuiau şapte sute de oameni aleşi.
在众军之中有拣选的七百精兵,都是左手便利的,能用机弦甩石打人,毫发不差。
În tot poporul acesta, erau şapte sute de oameni aleşi cari nu se slujeau de mîna dreaptă; toţi aceştia, aruncînd o piatră cu praştia, puteau să ochească un fir de păr, şi nu dădeau greş.
便雅悯人之外,点出以色列人拿刀的,共有四十万,都是战士。
S'a făcut şi numărătoarea bărbaţilor lui Israel, afară de ai lui Beniamin, şi s'a găsit patru sute de mii cari scoteau sabia, toţi bărbaţii de război.
以色列人就起来,到伯特利去求问 神说:「我们中间谁当首先上去与便雅悯人争战呢?」耶和华说:「犹大当先上去。」
Şi copiii lui Israel s'au sculat, s'au suit la Betel, şi au întrebat pe Dumnezeu, zicînd: ,,Cine din noi să se suie întîi ca să lupte împotriva fiilor lui Beniamin?`` Domnul a răspuns: ,,Iuda să se suie întîi.``
以色列人早晨起来,对著基比亚安营。
Copiii lui Israel au pornit disdedimineaţă, şi au tăbărît la Ghibea.
以色列人出来,要与便雅悯人打仗,就在基比亚前摆阵。
Şi bărbaţii lui Israel au înaintat ca să înceapă lupta împotriva bărbaţilor lui Beniamin, şi s'au aşezat în linie de bătae împotriva lor înaintea cetăţii Ghibea.
便雅悯人就从基比亚出来,当日杀死以色列人二万二千。
Fiii lui Beniamin au ieşit din Ghibea, şi în ziua aceea au culcat la pămînt douăzeci şi două de mii de oameni din Israel.
以色列人彼此奋勇,仍在头一日摆阵的地方又摆阵。
Poporul, bărbaţii lui Israel, s'au îmbărbătat, şi s'au aşezat din nou în linie de bătaie în locul unde se aşezaseră în ziua întîi.
未摆阵之先,以色列人上去,在耶和华面前哭号,直到晚上,求问耶和华说:「我们再去与我们弟兄便雅悯人打仗可以不可以?」耶和华说:「可以上去攻击他们。」
Şi copiii lui Israel s'au suit, şi au plîns înaintea Domnului pînă seara; au întrebat pe Domnul, şi au zis: ,,Să mă mai sui la luptă împotriva fiilor fratelui meu Beniamin?`` Domnul a răspuns: ,,Suiţi-vă împotriva lui.``
第二日,以色列人就上前攻击便雅悯人。
Copiii lui Israel au înaintat împotriva fiilor lui Beniamin, în ziua a doua.
便雅悯人也在这日从基比亚出来,与以色列人接战,又杀死他们一万八千,都是拿刀的。
Şi în aceeaş zi, Beniamiţii le-au ieşit înainte din Ghibea, şi iarăş au culcat la pămînt optsprezece mii de oameni din copiii lui Israel, toţi în stare să poarte armele.
以色列众人就上到伯特利,坐在耶和华面前哭号,当日禁食直到晚上;又在耶和华面前献燔祭和平安祭。
Toţii copiii lui Israel şi tot poporul s'au suit şi au venit la Betel; au plîns şi au rămas acolo înaintea Domnului, au postit în ziua aceea pînă seara, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire înaintea Domnului.
那时, 神的约柜在那里;亚伦的孙子、以利亚撒的儿子非尼哈侍立在约柜前。以色列人问耶和华说:「我们当再出去与我们弟兄便雅悯人打仗呢?还是罢兵呢?」耶和华说:「你们当上去,因为明日我必将他们交在你们手中。」
Şi copiii lui Israel au întrebat pe Domnul-acolo se găsea atunci chivotul legămîntului lui Dumnezeu,
并入上节
şi Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, stătea pe vremea aceea înaintea lui Dumnezeu, -şi au zis: ,,Să mai pornesc la luptă împotriva fiilor fratelui meu Beniamin, sau să mă las?`` Domnul a răspuns: ,,Suiţi-vă, căci mîne îi voi da în mînile voastre.``
以色列人在基比亚的四围设下伏兵。
Atunci Israel a pus nişte oameni la pîndă în jurul cetăţii Ghibea.
第三日,以色列人又上去攻击便雅悯人,在基比亚前摆阵,与前两次一样。
Copiii lui Israel s'au suit împotriva fiilor lui Beniamin, a treia zi, şi s'au aşezat în linie de bătaie înaintea cetăţii Ghibea, ca şi în celelalte dăţi.
便雅悯人也出来迎敌,就被引诱离城;在田间两条路上,一通伯特利,一通基比亚,像前两次,动手杀死以色列人约有三十个。
Şi fiii lui Beniamin au ieşit înaintea poporului, şi au fost traşi departe de cetate. Au început să lovească de moarte în popor, ca şi în celelalte dăţi, pe drumurile cele mari, cari suie: unul la Betel şi altul la Ghibea prin cîmpie, şi au ucis aproape treizeci de bărbaţi din Israel.
便雅悯人说:「他们仍旧败在我们面前。」但以色列人说:「我们不如逃跑,引诱他们离开城到路上来。」
Fiii lui Beniamin ziceau: ,,Iată -i bătuţi înaintea noastră ca şi mai înainte!`` Dar copiii lui Israel ziceau: ,,Să fugim, şi să -i tragem departe de cetate la drumul mare.``
以色列众人都起来,在巴力‧他玛摆阵,以色列的伏兵从马利迦巴埋伏的地方冲上前去。
Toţi bărbaţii lui Israel şi-au părăsit locurile, şi s'au înşiruit de bătaie la Baal-Tamar; şi oamenii lui Israel, cari stăteau la pîndă, s'au aruncat din locul în care erau, din Maare-Ghibea.
有以色列人中的一万精兵,来到基比亚前接战,势派甚是凶猛;便雅悯人却不知道灾祸临近了。
Zece mii de oameni aleşi din tot Israelul au ajuns înaintea cetăţii Ghibea. Lupta a fost aprigă, şi Beniamiţii nu-şi închipuiau prăpădul prin care aveau să treacă.
耶和华使以色列人杀败便雅悯人。那日,以色列人杀死便雅悯人二万五千一百,都是拿刀的。
Domnul a bătut pe Beniamin înaintea lui Israel, şi copiii lui Israel au ucis în ziua aceea douăzeci şi cinci de mii o sută de oameni din Beniamin, toţi în stare să poarte armele.
于是便雅悯人知道自己败了。先是以色列人;因为靠著在基比亚前所设的伏兵,就在便雅悯人面前诈败。
Fiii lui Beniamin credeau că bărbaţii lui Israel sînt bătuţi, căci aceştia făceau loc Beniamiţilor şi se bizuiau pe oamenii pe cari -i puseseră la pîndă împotriva cetăţii Ghibea.
伏兵急忙闯进基比亚,用刀杀死全城的人。
Oamenii dela pîndă s'au aruncat repede asupra cetăţii Ghibea, au pornit înainte şi au trecut toată cetatea prin ascuţişul săbiei.
以色列人预先同伏兵约定在城内放火,以烟气上腾为号。
După un semn asupra căruia se învoiseră cu bărbaţii lui Israel, cei dela pîndă aveau să facă să se înalţe din cetate un fum gros.
以色列人临退阵的时候,便雅悯人动手杀死以色列人,约有三十个,就说:「他们仍像前次被我们杀败了。」
Atunci bărbaţii lui Israel s'au întors în luptă. Beniaminţii le omorîseră aproape treizeci de oameni, şi ziceau: ,,Negreşit, iată -i bătuţi înaintea noastră ca în cea dintîi luptă!``
当烟气如柱从城中上腾的时候,便雅悯人回头观看,见全城的烟气冲天。
Dar un fum gros începea să se înalţe atunci din cetate. Beniamiţii s'au uitat înapoi; şi iată că flăcările se ridicau din cetatea întreagă spre cer.
以色列人又转身回来,便雅悯人就甚惊惶,因为看见灾祸临到自己了。
Bărbaţii lui Israel se întorseseră; şi bărbaţii lui Beniamin s'au înspăimîntat, văzînd prăpădul care avea să -i ajungă.
他们在以色列人面前转身往旷野逃跑;以色列人在后面追杀。那从各城里出来的,也都夹攻杀灭他们。
Au dat dosul înaintea bărbaţilor lui Israel, şi au fugit pe calea care duce în pustie., Dar năvălitorii s'au luat după ei, iar pe cei ce ieşiseră din cetate i-au culcat la pămînt, căci îi prinseseră la mijloc.
以色列人围绕便雅悯人,追赶他们,在他们歇脚之处、对著日出之地的基比亚践踏他们。
Au înconjurat pe Beniamin, l-au gonit şi l-au zdrobit de îndată ce voia să se odihnească, pînă în faţa cetăţii Ghibea înspre soare răsare.
便雅悯人死了的有一万八千,都是勇士。
Optsprezece mii de bărbaţi au căzut din Beniamin, toţi voinici.
其余的人转身向旷野逃跑,往临门磐去。以色列人在道路上杀了他们五千人,如拾取遗穗一样,追到基顿又杀了他们二千人。
Din ceice au dat dosul ca să fugă spre pustie la stînca Rimon, bărbaţii lui Israel au nimicit cinci mii pe drumuri; i-au urmărit pînă la Ghideom, şi au ucis din ei două mii.
那日便雅悯死了的共有二万五千人,都是拿刀的勇士。
Întreg numărul Beniamiţilor cari au perit în ziua aceea a fost de douăzeci şi cincii de mii de oameni în stare să poarte armele, toţi voinici.
只剩下六百人,转身向旷野逃跑,到了临门磐,就在那里住了四个月。
Şase sute de oameni erau ceice dăduseră dosul şi fugiseră spre pustie la stînca Rimon; acolo au rămas patru luni.
以色列人又转到便雅悯地,将各城的人和牲畜,并一切所遇见的,都用刀杀尽,又放火烧了一切城邑。
Bărbaţii lui Israel s'au întors la fiii lui Beniamin, şi i-au trecut prin ascuţişul săbiei, dela oamenii din cetăţi pînă la dobitoace, şi tot ce au găsit. Au pus de asemenea foc tuturor cetăţilor pe cari le-au găsit în cale.