Ephesians 3

因此,我─保罗为你们外邦人作了基督耶稣被囚的,替你们祈祷(此句乃照对十四节所加)。
Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor...
谅必你们曾听见 神赐恩给我,将关切你们的职分托付我,
(Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi -a fost dată faţă de voi.
用启示使我知道福音的奥祕,正如我以前略略写过的。
Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta, despre care vă scrisei în puţine cuvinte.
你们念了,就能晓得我深知基督的奥祕。
Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos,
这奥祕在以前的世代没有叫人知道,像如今借著圣灵启示他的圣使徒和先知一样。
care n'a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Hristos, prin Duhul.
这奥祕就是外邦人在基督耶稣里,借著福音,得以同为后嗣,同为一体,同蒙应许。
Că adică Neamurile sînt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaş făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea,
我作了这福音的执事,是照 神的恩赐,这恩赐是照他运行的大能赐给我的。
al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.
我本来比众圣徒中最小的还小,然而他还赐我这恩典,叫我把基督那测不透的丰富传给外邦人,
Da, mie, care sînt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi -a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos,
又使众人都明白,这历代以来隐藏在创造万物之 神里的奥祕是如何安排的,
şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile;
为要借著教会使天上执政的、掌权的,现在得知 神百般的智慧。
pentruca domniile şi stăpînirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,
这是照 神从万世以前,在我们主基督耶稣里所定的旨意。
după planul vecinic, pe care l -a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.
我们因信耶稣,就在他里面放胆无惧,笃信不疑的来到 神面前。
În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere.
所以,我求你们不要因我为你们所受的患难丧胆,这原是你们的荣耀。
Vă rog iarăş să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi: aceasta este slava voastră).
因此,我在父面前屈膝,
...Iată dece, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,
(天上地上的各(或作:全)家,都是从他得名。)
din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pămînt,
求他按著他丰盛的荣耀,借著他的灵,叫你们心里的力量刚强起来,
şi -L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru,
使基督因你们的信,住在你们心里,叫你们的爱心有根有基,
aşa încît Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentruca, avînd rădăcina şi temelia pusă în dragoste,
能以和众圣徒一同明白基督的爱是何等长阔高深,
să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adîncimea şi înălţimea;
并知道这爱是过于人所能测度的,便叫 神一切所充满的,充满了你们。
şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
 神能照著运行在我们心里的大力充充足足的成就一切,超过我们所求所想的。
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decît cerem sau gîndim noi,
但愿他在教会中,并在基督耶稣里,得著荣耀,直到世世代代,永永远远。阿们!
a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.