Song of Solomon 2

Аз съм саронският нарцис и кремът на долините.

Eu sînt un trandafir din Saron, un crin din văi. -

Като крем сред тръните, така е любимата ми сред дъщерите.

Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete. -

Като ябълково дърво сред горските дървета, така е любимият ми сред синовете. Насладих се на сянката му и седнах, и плодът му бе сладък в устата ми.

Ca un măr între copacii pădurii, aşa este prea iubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.

Доведе ме в дома на виното и знамето му над мен е любов.

El m'a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.

Подкрепете ме със сушено грозде, освежете ме с ябълки, защото съм болна от любов.

Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sînt bolnavă de dragostea lui.

Левицата му е под главата ми и десницата му ме прегръща.

Să-şi pună mîna stîngă supt capul meu, şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui! -

Заклевам ви, ерусалимски дъщери, в сърните или в полските кошути, да не възбудите, да не събудите любовта, докато сама не пожелае.

Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe cîmp: nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, pînă nu vine ea! -

Слушайте! Любимият ми! Ето, идва, играейки по планините и скачайки по хълмовете.

Aud glasul prea iubitului meu! Iată -l că vine, sărind peste munţi, săltînd pe dealuri.

Любимият ми е като сърна или млад елен. Ето, той стои зад стената ни, гледа в прозорците, наднича през решетката.

Prea iubitul meu seamănă cu o căprioară, sau cu puiul de cerboaică. Iată -l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.

Любимият ми отговори и ми каза: Стани, любима моя, прекрасна моя, и ела!

Prea iubitul meu vorbeşte şi-mi zice: Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!

Защото, ето, зимата премина, дъждът отмина и си отиде.

Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, şi s'a dus.

Цветята се появиха на земята, времето за пеене дойде и гласът на гургулицата се чува в земята ни.

Se arată florile pe cîmp, a venit vremea cîntării, şi se aude glasul turturicii în cîmpiile noastre.

На смокинята покарват зелените смокини и разцъфтелите лозя издават благоуханието си. Стани, любима моя, прекрасна моя, и ела!

Se pîrguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspîndesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso.

Гълъбице моя, в пукнатините на скалата, в скришните места на канарата, нека видя лицето ти, нека чуя гласа ти, защото гласът ти е сладък и лицето ти — прекрасно.

Porumbiţă din crăpăturile stîncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta, şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta plăcută.

Уловете ни лисиците, малките лисици, които съсипват лозята, защото лозята ни цъфтят.

Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, cari strică viile; căci viile noastre sînt în floare.

Любимият ми е мой, и аз съм негова; той пасе стадо между кремовете.

Prea iubitul meu este al meu, şi eu sînt a lui; el îşi paşte turma între crini.

Докато отмине денят и побягнат сенките, обърни се, любими мой, и бъди като сърна или млад елен по разцепените планини.

Pînă la răcoarea zilei, şi pînă la lungirea umbrelor, întoarce-te!... Iubitule, sai ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munţii ce ne despart.